Reclamă

Biroul Electoral Central (BEC) a decis că un candidat propus pe lista unui partid politic, indiferent dacă este sau nu membru al acelui partid, nu poate fi considerat independent. Această hotărâre vine în contextul speculațiilor legate de o posibilă candidatură a președintelui Klaus Iohannis din partea PNL la alegerile parlamentare.

„Având în vedere competenţa legală de aplicare unitară a dispozițiilor legale privitoare la alegeri şi de asigurare a interpretării unitare a prevederilor acestora, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a adoptat o Hotărâre privind interpretarea prevederilor legale”, a transmis BEC prin intermediul unui comunicat de presă.

Conform acestei hotărâri, „candidatul independent este orice persoană care se autopropune şi nu candidează pe lista unui partid politic sau alianță politică”. În acest context, președintele Klaus Iohannis nu ar putea candida ca independent pe listele PNL.

Totodată, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat că „subiectul pentru noi este unul închis”. El a precizat că parlamentarii liberali au depus o cerere de retragere a amendamentului care i-ar fi permis președintelui să candideze pe lista unui partid. „Este foarte bine că s-a lămurit această situaţie. Din punctul nostru de vedere, declaraţiile preşedintelui lămuresc”, a afirmat Stroe.

Președintele Klaus Iohannis a reiterat că își va încheia mandatul la termen și nu va demisiona pentru a candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC. El a declarat că nu susține modificarea legislației electorale pentru a favoriza o singură persoană.

De asemenea, el a menționat că nu dorește existența unei legi care să îi permită să candideze și a reafirmat că „nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană”.

Decizia vine după ce PNL a solicitat săptămâna aceasta BEC să se pronunțe în legătură cu amendamentul care ar fi permis candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare, pornind de la o opinie formulată de Consiliul Legislativ asupra modificărilor legislative propuse.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro