Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, luni seară, machetele buletinelor de vot pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie, unde candidații vor fi Călin Georgescu, independent, și Elena Lasconi, susținută de USR.
Potrivit unui comunicat de presă al BEC, „au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secţiile de votare din ţară şi din străinătate la al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024”.
Biroul Electoral Central a confirmat, de asemenea, că toate semnele electorale, denumirile formațiunilor politice și numele candidaților sunt corect imprimate și vizibile, iar ordinea de înscriere pe buletinul de vot reflectă rezultatele ierarhizării din primul tur al alegerilor.
Pe buletinul de vot vor apărea candidatul independent Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi, conform deciziei recente a Curții Constituționale (CCR), care a validat rezultatele primului tur. Al doilea tur de scrutin se va desfășura pe 8 decembrie.
În primul tur, Călin Georgescu a acumulat 2.120.401 voturi valabil exprimate, echivalentul a 22,94%, în timp ce Elena Lasconi a primit 1.772.500 voturi valabil exprimate, respectiv 19,18%.
Modelele pentru buletinele de vot care urmează să fie folosite în țară și în străinătate sunt disponibile pentru vizualizare online.