Reclamă

Într-un scandal de proporții, a ieșit la iveală că sute de bătrâni erau ținuți în condiții inumane în azilele din apropierea Bucureștiului. Seniorii erau maltratați și obligați să cerșească pentru a-și asigura hrana de zi cu zi. Oamenii care locuiesc în zonă au făcut mărturii șocante despre traumele și umilințele prin care au trecut acești vârstnici.  Mulți dintre ei au comparat chiar condițiile cumplite în care bătrânii trăiau cu cele de la Auschwitz.

Azilele de lângă București, case ale umilinței

Conform declarațiilor unui martor ocular, bătrânii erau ținuți nemâncați și îmbrăcați sumar. Mai mult erau văzuți des la gardurile unităților pentru a cere mila și hrană de la trecători. Numărul de telefon 0743164790 a fost făcut public de către poliție, pentru ca rudele acestor bătrâni să poată afla informații despre aceștia și despre locul în care se află în prezent.

Operațiunea de salvare a fost demarată marți dimineață, coordonată de DIICOT și Poliție.

Au luat parte la misiune peste 300 de pompieri și cadre medicale. Cei peste 100 de bătrâni au fost eliberați din sanctuarele morții și transportați la spitale din București pentru a primi îngrijiri medicale.

Anchetatorii au identificat și au chemat la audieri 26 de persoane implicate în acest caz. De asemenea și alți 15 martori urmează să fie audiați. În urma perchezițiilor efectuate în această dimineață în zeci de cămine private, au fost ridicate mai multe probe pentru a susține acuzațiile aduse celor responsabili de abuzurile asupra bătrânilor.

Cine se află în spatele abuzurilor?

Se pare că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din sectorul 3 și DGASPC Ilfov au atribuit mai multe contracte unei asociații, care trebuia să se ocupe de îngrijirea bătrânilor.

Aceasta nu ar fi respectat obligația. În plus, s-a constatat că asociația respectivă nu avea autorizație de funcționare.

Oficialii guvernamentali au fost acuzați că știau de mult despre atrocitățile din aceste azile, dar nu au intervenit în timp util.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro