Denis Roabeș, solistul de la The Motans, și iubita lui Bianca formează un cuplu de mai bine de cinci ani. Relația celor doi merge câte se poate de bine, așa că artistul a pus întrebarea cea mare. Aceștia s-au logodit și în curând va urma nunta. Cererea în căsătorie a fost una romantică, cu emoții, iar Denis Roabeș a făcut primele declarații despre eveniment.
După o relația de cinci ani, Denis Roabeș și-a luat inima în dinți și a cerut-o în căsătorie pe iubita lui. Răspunsul a fost evident un mare „Da”, iar acum cei doi se pregătesc de nuntă. Cum, Denis Roabeș este foarte ocupat în ultimul timp cu filmările pentru „Vocea Românie”, cel mai porobebil evenimentul cel mare va avea loc anul viitor. Cei doi se iubesc și vor ca în curând să își unească destinele și în mod oficial.
„Bianca este o femeie extraordinară. Până și acum, după 5 ani, am impresia că am fraierit-o. Nu înțeleg cu ce am reușit să o cuceresc. A fost ceva spontan, ceva stupido-romantico-funny, în stilul meu (n.r. cererea în căsătorie). Dar a fost pe cât se poate de sincer și cu tot sufletul din ambele părți. Mă bucur foarte mult că am făcut acest pas important în viețile noastre.
Bianca este o sursă infinită de inspirație și dragoste pentru mine. Și da, datorită ei s-au născut mai multe piese marca The Motans. Nu pot să zic care piese anume, prefer să păstrez în secret acest aspect.”, a declarat Denis Roabeș, potrivit viva.ro.
Cum și-a cunoscut Denis Roabeș iubita
În urmă cu cinci ani, Denis Roabeș și Bianca se aflau la același concert. El pe scenă, ea în public și acelea a fost momentul magic. Ulterior, la al doilea concert au avut și prima întâlnire, iar de atunci sunt de nedespărțit. Cei doi au simțit fiorii iubirii încă de la început și au știut că sunt făcuți unul pentru celălalt.
„Bianca este insula mea! Ne-am cunoscut la un concert. Ea a venit la un concert de-al meu pe care l-am susținut la Cluj. Ulterior, ne-am întâlnit la un concert la Dej și de acolo a început totul. A fost cea mai romantică întâlnire.
După concert am zis să mai stăm împreună de vorbă. Și ne-am dus la o benzinărie pentru că era singura chestie deschisă. Erau la benzinăria aia doar niște sticluțe mici de vodkă și i-am zis: Bianca, dacă accepți ca asta să fie prima noastră întâlnire, eu pot să te servesc cu aceste sticluțe de vodkă. Mi s-a părut atât de stupid și atât de romantic în același timp. Genul ăla de romantism care e true. Țin minte că aveam și niște căni de ceai.
Pentru noi, următorul an, era tradiție, Bianca cumpăra niște sticluțe de vodkă. Cu timpul am început să ne apropiem. Nu a durat foarte mult să ne dăm seama că e ceva special. A fost o chestie super interesantă. Am simțit în ea o cortină de siguranță. Mereu când mă uitam în ochii ei mă simțeam liber să-i spun orice. Bine, nu de la prima întâlnire, după puțin timp. Am simțit că este ceva diferit acolo. Nu se compară cu nimic din ce am avut până atunci.”, a declarat Denis de la The Motans, în cadrul unui podcast.