Sari la conținut
Ultimele știri
Monden

Bassam, primele declarații după ce a fost jefuit. „M-au urmărit să vadă ce fac”

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Bassam, primele declarații după ce a fost jefuit. „M-au urmărit să vadă ce fac”
Instagram

Bassam nu trece prin cea mai bună perioadă a vieții sale. Celebrul hairstylist a fost jefuit în timp ce se afla la sală. Pentru Bassam, a fost un șoc foarte puternic și nici acum nu își poate reveni. 

Bassam Dabbas nu credea că o să treacă vreodată prin așa ceva. Hairstylistul preferat al vedetelor a rămas fără 60.000 de lei dintr-un foc. Aceasta s-a dus la sală, ca de obicei și nici nu își imagina ce avea să se întâmple. Bassam și-a lăsat rucsacul în vestiar, însă când s-a întors, a avut parte de șocul vieții lui.

De când s-a mutat în România, hairstylistul nu a mai trecut niciodată prin așa ceva. A crezut că este în siguranță și că toată lumea este de încredere. Din păcate, acesta s-a înșelat amarnic, iar cel mai recent eveniment i-a demonstrat asta din plin. Încă în stare de șoc, Bassam abia și-a găsit cuvintele să povestească prin ce a trecut.

„Când am intrat la sală, totul era ok. Am văzut trei persoane cu fețe ciudate, dar nu am luat în seamă. A ieșit afară, au ieșit și ei după. Cred că m-au urmărit să vadă ce fac, unde mă duc. M-am dus la sală, am început antrenamentul cu instructorul și am văzut că au dispărut ei. 

După ce mi s-a întâmplat cazul, mi-am dat seama că au dispărut după lucrul ăsta. Dupa asta, a venit cineva de la sală, un antrenor, să-mi zică că vestiarul meu a fost spart. Ori am fost urmărit, ori a fost dat anunțul că voi veni eu cu suma”,a povestit Bassam.

Bassam, primele declarații după ce a fost jefuit. „M-au urmărit să vadă ce fac”
Instagram

Hairstylistul nu a avut niciodată încredere în sistemul de securitate al sălii de sport

Imediat după ce au aflat povestea lui, fanii s-au împărțit în două tabere, așa cum era de așteptat. Unii s-au grăbit să-l critice și să nu fie deloc empatici cu el. Ba mai mult, au existat voci care i-au transmis că așa merită dacă umblă cu sume mari de bani după el.

Pe de altă parte, s-au aflat fanii care s-au întristat de cele auzite și nu le-a venit să creadă. Pentru a spulbera orice preconcepție, Bassam a povestit care a fost, de fapt, motivul pentru care umbla cu o sumă colosală după el. Hairstylistul urma să facă plățile către angajații lui.

Înainte de a merge la bancă pentru a procesa plățile, Bassam a decis să se oprească la sală. Acesta s-a gândit că are destul timp să le facă pe toate și că o mică pauză la sală nu strică. Ceea ce a urmat după, a fost un adevărat coșmar.

@video.clipuri1 #bassamdabbas #fy #foryou #videoclipuri1 #2022 #bucuresti #interviu ♬ original sound – videoclipuri1

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Monden