Reclamă

Să adopți un câine este mult mai important decât să cumperi unul. Deși nu sunt de rasă, câinii din adăposturi sunt la fel de iubitori și oferă stăpânilor aceeași dragoste pe care orice animal ar face-o. Suflete abandonate, ele caută o casă și un om alături de care să își trăiască restul vieții.

Printre câinii care sfârșesc fără casă, se numără în special cei maturi sau cei care au diferite dizabilități. Deoarece sunt considerați  o responsabilitate mai mare, oamenii evită de cele mai multe ori să le acorde o șansă și un cămin.

Povestea se schimbă atunci când vorbim de Nick Abbott, un bărbat în vârstă de 31 de ani care s-a născut surd. A purtat această povară toată viața sa, iar acum a decis să își deschidă inima către un câine care a avut aceeași soartă ca și el.

El a decis să îl adopte pe Emerson, un câine care a fost abandonat pe când avea doar o lună și jumătate. Nick l-a adoptat imediat și i-a dăruit toată iubirea de care a fost capabil, iar acum cei doi sunt inseparabili.

Uimitoare este legătura dintre cei doi. Nick l-a învățat pe Emerson limbajul semnelor, iar acum câinele răspunde fără ezitare la comenzile pe care stăpânul său i le indică prin semne. Mai mult, el latră de bucurie atunci când acesta îl atinge în zona urechii.

Câinii chiar sunt cei mai buni prietenia ai oamenilor, iar Nick și Emerson sunt norocoși că s-au găsit unul pe celălalt.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro