Rodrigo Alves, renumitul bărbat Ken a reuşit în ultimii ani să fie motiv de discuţie la nivel mondial. De curând, Ken a renunţat la bărbăţie şi a devenit femeie.

Motivul pentru care bărbatul Ken a ales să fie femeie a fost depresia. Acesta a spus că ajunsese să aibă gânduri sinucigaşe din cauză că nu era aşa cum şi-a dorit, adică femeie.

Transformarea sa a fost prezentată în mediul online, alături de diverse declaraţii prin care îşi manifestă bucuria că a făcut această schimbare.

„Sunt cunoscut drept bărbatul Ken, dar în interiorul meu întotdeauna m-am simțit ca Barbie. E un sentiment minunat să pot spune, în sfârșit, lumii că sunt femeie”, a dezvăluit Rodrigo Alves pentru Sunday People.

„Azi, pe 5 ianuarie 2020, m-am născut din nou. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acest proces de tranziție”, a scris Alves pe Instagram.

„Sunt femeie și am avut mereu o gândire feminină. Acum corpul meu este una cu creierul meu”, a dezvăluit Rodrigo Alves.

Se spune despre el că are peste 70 de intervenții estetice, care l-au costat undeva în jur de un milion de dolari. Numai nasul și l-a operat de 11 ori!