Marți, pompierii din cadrul ISU Bacău au găsit în râul Bistrița corpul unui bărbat suspectat de uciderea soției, acțiune petrecută în urmă cu aproximativ două săptămâni.

Pe 21 ianuarie, un bărbat a sunat la numărul unic de urgențe 112 declarând că a fost sunat de un prieten care i-a mărturisit că și-a ucis soția. Bărbatul susține că prietenul său a spus că se va arunca în râul Bistrița, în zona podului din cartierul Şerbăneşti a municipiului Bacău.

Autoritățile au mers la locul indicat de bărbat, descoperind mașina acestuia în zonă. În interiorul autovehiculului se afla trupul fără viață a soției, cu care acesta era în divorț.

Autoritățile au căutat suspectul însă fără un rezultat, după două zile începând să caute și în râu. Pentru această operațiune a fost nevoie de ajutorul scafandrilor din Bacău şi Neamţ.

În cursul  zilei de ieri scafandri au găsit cadavrul unui bărbat și au transportat trupul la Serviciul de Medicină Legală Bacău pentru efectuarea necropsiei. Aceasta va arăta dacă este vorba de bărbatul suspectat de crimă și care a fost cauza decesului.