Reclamă
Reclamă

Un bărbat din Bacău a fost arestat preventiv după ce a fost prins de două ori în decurs de o săptămână conducând în stare de ebrietate, cu alcoolemii de peste 1 la mie. Prima încălcare a avut loc pe 3 iunie, când etilotestul a indicat o alcoolemie de 1,33 mg/l. Polițiștii i-au reținut atunci permisul și i-au deschis dosar penal.

În ciuda acestor măsuri, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost surprins din nou la volan în localitatea Nicolae Bălcescu, cu o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, și fără numere de înmatriculare la mașină. „Cel în cauză a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au transmis reprezentanții IPJ Bacău.

Verificările ulterioare ale documentelor au relevat că șoferul se afla la a treia abatere într-un interval de câteva zile. Inițial, bărbatul fusese oprit în trafic pentru un control de rutină, atunci polițiștii constatând că autoturismul avea asigurarea și ITP-ul expirate. În urma acestui incident, bărbatul a fost amendat și a rămas fără talon și fără numerele de înmatriculare ale mașinii.

Reclamă

Cu toate acestea, câteva zile mai târziu, bărbatul a fost din nou prins conducând același autoturism, fără numere de înmatriculare și talon, și în stare de ebrietate.

„Bărbatul a fost depistat de polițiști la data de 03 iunie 2024, conducând același autoturism având certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numere de înmatriculare retrase și cu o alcoolemie de 1,33 mg/l, la acel moment fiindu-i reținut permisul de conducere și întocmindu-i-se dosar penal”, se arată în comunicatul IPJ Bacău.

Prin urmare, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar miercuri a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având plăcuțele de înmatriculare retrase, deși avea dreptul de a conduce suspendat, și fiind sub influența alcoolului.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro