Reclamă

Un bărbat de 25 de ani a fost reținut după ce s-a prezentat ca fiind inspector de la Protecția Consumatorului la un magazin din localitatea Cornățelu, a făcut un control, a descoperit nereguli și a luat mită pentru a nu le înregistra, informează marți IPJ Dâmbovița, potrivit Agerpres.

„La data de 3 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie cu privire la faptul că are un conflict cu o persoană la un magazin. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie de 41 de ani, din Cornățelu, administrator al unui magazin alimentar, la data de 27 mai a.c., în timp ce se afla la magazin, ar fi fost abordată de un bărbat care și-ar fi declinat calitatea oficială de inspector de la Protecția Consumatorilor și ar fi prezentat o legitimație în acest sens. Ulterior, bărbatul ar fi efectuat un control în magazin și ar fi identificat unele nereguli, iar sub pretextul neînregistrării acestora, i-ar fi solicitat femeii 2.000 de lei, bani pe care aceasta i-a oferit”, precizează IPJ Dâmbovița.

Conform sursei citate, luni, 3 iunie, bărbatul a revenit la magazinul alimentar pentru a restitui banii primiți de la femeie, moment în care aceasta a solicitat intervenția polițiștilor.

Tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Marți acesta urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru uzurparea de calități oficiale, înșelăciune, folosirea instrumentelor false și falsul material în înscrisuri oficiale.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro