Reclamă

Nicholas Metson, un bărbat de 28 de ani din Marea Britanie, a fost condamnat la o pedeapsă de închisoare pe viață pentru uciderea și dezmembarea soției sale, Holly Bramley, în martie anul trecut. Metson a admis că a înjunghiat-o pe Bramley de patru ori înainte de a-i tăia trupul în 224 de bucăți și a încearcat să ascundă rămășițele victimei într-un râu, cu ajutorul unui prieten. Procuratura l-a descris ca fiind ‘pervers și barbar’, iar mama victimei a catalogat fapta ca fiind demonstrativă pentru un ‘monstru malefic’. Sentința minimă primită de Metson este de 19 ani și 316 zile de închisoare.

Anchetatorii au descoperit că înainte de crimă, Metson a efectuat căutări pe internet legate de modul în care se poate scăpa de un cadavru și a trimis mesaje prietenilor soției sale de pe profilul ei de Facebook, într-un efort de a însela cunoștințele că ea ar fi înca în viață. Joshua Hancock, prietenul care l-a ajutat pe Metson, a fost, de asemenea, condamnat la trei ani și trei luni de închisoare pentru rolul său în ascunderea cadavrului.

Descoperirea rămășițelor victimei a avut loc după ce un localnic a găsit bucățile într-un râu, crezând inițial că aparțin unui animal. Inregistrările camerelor de supraveghere au fost de asemenea cruciale în reconstituirea evenimentelor care au dus la moartea lui Holly Bramley. Familia victimei descrie durerea suferită ca fiind ‘inimaginabilă’, spunănd că ‘ultimele ei clipe pline de durere ne vor bântui pentru totdeauna’.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro