Guvernul dorește să adopte proiectul intitulat „Family Start” prin care proaspetele familii ar putea primi bani de la stat pentru a putea face nuntă, botez, pentru a-și achiziționa o mașină sau pentru a plăti creșa sau grădinița copilului.

Bani de la stat pentru nuntă și botez

Prim-ministru Nicolae Ciucă  a trimis un mesaj prin care susține că, pentru prima oară în istoria țării, Guvernul are un minister dedicat vieții de familie și dispus, totodată, „să găsească soluțiile cele mai bune pentru copii, tineri și familii la un loc”.

Ministrul a amintit despre programul „Sprijin pentru România”, care prevede, printre altele, decontarea procedurilor de fertilizare in vitro pentru familiile care nu pot avea copii.

„Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către stat pentru organizarea nunții, a unui botez sau pentru achiziția unei mașini de familie. În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat în ședință de guvern”, a susținut Ciucă.

Cât valorează creditele acordate tinerelor familii

Pe de cealaltă parte, ministrul Familiei Gabriela Firea, a explicat câți bani vor putea fi luați prin intermediul acestor credite de stat:

  • Credite în cuantum de 10.000 de euro, pentru studenţi, pentru a-şi plăti anumite nevoi personale
  •  Credite de 15.000 de euro pentru tinere familii sau pentru tineri, în general, nu neapărat constituiți într-o familie
Sursa: Social Media

Fostul edil al Bucureștiului a subliniat faptul că aceste credite vor putea fi acordate tinerilor pentru plata chiriei, pentru plata creșei, grădiniței, și afterschool-ului la care merg copiii, dar şi pentru evenimente personale- nuntă sau botez.

„Diferenţa dintre aceste credite şi un credit obişnuit de consum, care poate fi contractat acum de la o bancă privată este în primul rând garanţia statului.

Nu se cere dovada unor venituri, nu se pune gaj pe o anumită proprietate, deci sunt favorabile tinerilor şi sunt asemenea celor pe care noi le cunoaştem, dar din păcate, doar din literatura de specialitate sau din filme”, a precizat Gabriela Firea.

Programul „Family Start” se va adresa tinerilor cu vârsta între 18 și 45 de ani, până acum nefiind anunțate și condițiile în care vor putea fi accesate aceste credite.