Reclamă
Reclamă

Bancurile au rolul de a ne face viața mai bună și trebuie să recunoaștem acest lucru. Momentele povestite au un amuzament aparte și starea noastră se va schimba, cât ai zice „pește”.

Bancul zilei îți va aduce, cu siguranță, zâmbetul pe buze. Nu trebuie să uităm că pentru o viață sănătoasă și armonioasă să includem câteva câteva glume în program. Întâmplarea de mai jos face referire la două domenii foarte cunoscute, ingineria și managementul. Cele sunt personaje sunt puse într-o situație tare hazlie.

social media

Bancul zilei

Un tip zboară cu balonul admirând peisajul rural pe care-l survolează.
La un moment dat își dă seama că s-a rătăcit și observând un om dedesubt coboară balonul să-l întrebe unde se află.
– Nu te supăra, am și eu nevoie de ajutorul tău. Trebuie să mă întâlnesc cu un prieten într-o jumătate de oră și nu știu unde sunt.
– Cu plăcere: te afli la bordul unui balon, la 10 m deasupra solului, coordonatele fiind 41 de grade latitudine nordică și 63 de grade longitudine estică.
La care tipul din balon nervos zice:
– Cu siguranță ești inginer!
– Ai dreptate, cum ți-ai dat seama?
– Păi foarte simplu: toate datele pe care mi le-ai dat sunt corecte din punct de vedere tehnic, dar nu-mi rezolva problema. N-am nici cea mai mică idee ce să fac cu informațiile primite și sunt în continuare la fel de rătăcit ca și înainte.
La care inginerul:
– Tu cu siguranță ești manager!
– Ai dreptate, de unde știi?
– Păi e și mai simplu: Habar nu ai unde ești și nici încotro te îndrepți. Ai făcut o promisiune pe care habar n-ai cum s-o ții și mai mult, te bazezi pe mine să-ți rezolv problema. Rezultatul e că ești tot în rahatul în care erai și înainte de a te întâlni cu mine, numai că acum e vina mea!

Reclamă
Reclamă
Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro