Reclamă

Nu am ajuns nici măcar la jumătatea săptămânii, iar asta înseamnă că avem încă nevoie de o doză de energie pentru a putea încheia cu brio zilele de muncă. Motiv pentru care, noi am venit și astăzi cu porția de râs pentru a vă bine dispune. Știm, glumele nu vă rezolvă problemele și nici nu vă scapă de sarcinile pe care le aveți de îndeplinit, dar vă creează starea necesară pentru a efectua singuri task-urile. Nu vă mai ținem în suspans și vă dăm verde la divertisment. 

Bancul zilei

Un tip se prezintă la doctorul psihiatru.
– Domnule doctor, îi spune acesta, noaptea o mulțime de omuleți se foiesc la mine sub pat.
– Hm, face doctorul. Cazul dv. ar necesita câțiva ani de analize și tratament.
După un timp, doctorul își întâlnește pacientul pe stradă și-l întreabă de ce nu s-a mai prezentat la consultație.
– Pentru că nu mi-a permis timpul. Dar să știți că am terminat cu omuleții aceia care mă deranjau noaptea.
– Da? Cum?!
– Am tăiat picioarele patului.

Alte bancuri amuzante

Trei doctori, unul american, unul englez și unul român, vorbeau despre realizările lor:
Americanul: Acum vreo 6 luni a venit unul accidentat, fără mână, i-am făcut transplant de la unul mort și acum își caută de lucru.
Englezul: Acum un an, a venit un orb și i-am făcut transplant de ochi de la unul mort și acum și el își caută de lucru.
Românul: Acum vreo trei ani, l-am luat pe unul de la Universitate, l-am pus președinte și acum toată lumea își caută de lucru.

Bancul zilei / Un tip se prezintă la doctorul psihiatru
Arhivă

Medicul iese transpirat din sala de operații. Se întâlnește cu un alt medic care îl întreabă ce s-a întâmplat. La care acesta răspunde:
– Am avut o operație foarte grea. Pacientul, un polițist, nu prezenta activitate cerebrală. I-am deschis calota craniană și nu îmi venea să cred ochilor. Era goală. Doar un fir de ață. Timp de 4 ore, m-am gândit dacă să tai ața sau nu. Până la urmă, am tăiat-o. Și ce crezi că s-a întâmplat?
– Ce s-a întâmplat?
– I-au căzut urechile.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro