Cele mai amuzante bancuri

Este miercuri, suntem la mijlocul săptămânii și pentru ca energia și voia bună să ne ține până în weekend avem nevoie de ceva care să aducă zâmbetul pe buze. Așa că am pregătit pentru tine un banc care cu siguranță te va amuza copios. Protagonistul de astăzi este un tip ce merge să se spovedească. Reacția preotului atunci când îi aude păcatele este hilară.

Bancul zilei

– Părinte am păcătuit. Eram cu iubita mea, noi singuri, casa goală… S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. Apoi cu viitoarea mea soacră, părinte… Noi singuri, casa goală… S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. Şi asta nu e tot, părinte. Cu vecina mea: noi singuri, casa goală… S-a întâmplat iar!

În acest moment, părintele îşi smulge patrafirul şi o ia la fugă.

– Părinte, unde fugi? Stai că n-am terminat…

– Tocmai! Noi singuri, biserica goalăăăă!

Alte bancuri amuzante

Ora de limba română. Profesorul întreabă.

– Ionel, ce este dezamăgirea?

– Dezamăgirea este atunci când mergi seara pe drum, în faţa ta merge o fată frumoasă iar când să te apropii de ea, apare un autobuz şi ea pleacă.

– Bine, bravo, Ionele.

– Vasile, ce este dezamăgirea?

– Dezamăgirea este atunci când mergi seara pe drum, în faţa ta merge un băiat frumos iar când să te apropii de el, apare un autobuz şi el pleacă.

– Hmmm… Bula ce este dezamăgirea?

– Dezamăgirea este atunci când mergi seara pe drum, în urma ta merge Vasile, iar la orizont nu se vede nici un autobuz.

 

O bătrână a descoperit o lampă magică şi duhul eliberat îi spune:

– M-ai eliberat din tenebre şi de aceea îți voi îndeplini 3 dorinţe. Femeia cere tinereţe şi deodată se trezeşte că are 20 de ani. Apoi cere frumuseţe şi… devine frumoasă! Apoi, în sfârşit, cere ca pisica ei să devină un prinţ fermecător. Motanul se transformă într-un prinţ superb care spune:

– Acum ai să regreți că m-ai castrat!

 

Un securist rău, un securist bun şi Moş Crăciun intră în restaurant. Comandă o masă plină de bucate şi, când să înceapă, se stinge lumina. După câteva minute, se aprinde, dar masa era goală, bucatele dispăruseră. Cine le-a mâncat?

Securistul rău pentru că securistul bun şi Moş Crăciun sunt personaje imaginare.

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.