Se spune că ziua bună se cunoaște de dimineață, de aceea ți-am pregătit cele mai amuzante bancuri. Din această categorie face și gluma de astăzi, care prezintă dialogul dintre un angajat și șeful său. Cum bărbatului îi este greu să se trezească la timp, șeful său îi spune că îl va concedia, dacă nu rezolva această problemă. Angajatul găsește o soluție, dar una mai puțin obișnuită.
Bancul zilei
Un tip întârzia mereu la serviciu.
Bineînțeles, șeful îl bagă în ședință, îi spune ca argumente precum, nu mă odihnesc… adorm spre dimineață… somniferele nu au efect, nu mai țin, iar dacă nu se corectează, va fi concediat.
În disperare de cauză, urmează sfatul unor prieteni și-și cumpără o sticlă de coniac. Seara, se pune-n pat și trage „o doză zdravănă înainte de culcare”, mai trage câte una, ca să fie sigur de efect, până când, relaxat, adoarme.
Se trezește dimineața cu două ore înainte de a suna ceasul, perfect odihnit, c-o foame sănătoasă, cum nu mai văzuse demult, și ajunge la serviciu printre primii. Apare și șeful.
– Șefule, n-am mai întârziat!
– Văd. Dar unde-ai fost ieri?
Alte bancuri amuzante
Apare în presă un anunț pentru un post de contabil şi un tip se duce la interviu.
Acolo, patronul îl întreabă:
– Poţi să îmi spui, te rog, cât fac 7 înmulțit cu 3?
Tipul se gândeşte şi răspunde:
– 22!
Apoi, pleacă blestemându-şi zilele că nu a luat un calculator cu el.
După două săptămâni este chemat şi i se spune:
– Felicitări, ai fost angajat!
Contabilul nu se poate abţine şi spune:
– Ştiţi, am calculat acasă cu calculatorul şi răspunsul meu era greşit! De ce m-aţi angajat?
– Răspunsul tău a fost cel mai apropiat de realitate!
Întrebări la un interviu de angajare:– Un avion plin cu 600 de cărămizi decolează și îi cade o cărămidă, câte cărămizi mai rămân?– 599 de cărămizi– Cum bagi elefanții în frigider?– Deschizi frigiderul, bagi elefanții, închizi frigiderul.– Cum bagi girafele în frigider?– Deschizi frigiderul, scoți elefanții, bagi girafele, închizi frigiderul– Leul, regele animalelor, dă o petrecere, toate animalele participă, în afară de?– De girafe, care sunt în frigider.– O băbuță vrea să traverseze un lac plin cu crocodili, cum procedează?– Pur și simplu traversează, crocodilii sunt la petrecerea leului.– Foarte bine, ați răspuns exact și v-ați comportat foarte bine, mai e o singură întrebare și dacă răspundeți corect, vă angajăm: Băbuța totuși moare, de ce?– Păi, bănuiesc că s-a înecat..– Greșit, a lovit-o cărămida în cap, ne pare rău.