Este sfârșitul săptămânii și, cel mai probabil, toată lumea a așteptat cu nerăbdare acest moment. Chiar dacă încă vă aflați la muncă, parcă nimic nu mai pare atât de greu când știți că de mâine vă puteți relaxa. Totuși, până în weekend mai este puțin, prin urmare, ca să vă introducem ușor, ușor în atmosfera de sfârșit de săptămână, noi am pregătit cele mai comice bancuri. Nu ezitați și amuzați-vă pe deplin. Cu siguranță ne veți mulțumi mai târziu pentru glumele alese în detaliu.
Bancul zilei
Un tip bătut rău se întâlnește cu un amic:
– Ce-ai pățit, mă?
– M-au bătut niște chinezi! Mi-am luat șuturi în cap, în burtă, pe spate! Ce mai, sunt dărâmat!
– Și pumni nu ai luat?
– Nu, că aveau mâinile ocupate să-și țină ochii oblici!
Alte bancuri amuzante
O bancnotă de un leu și una de cinci sute sute de lei se întâlnesc:
– Și… ce-ai mai făcut? întreabă cea de 1 leu.
– Eh, păi prin cazinouri, am fost și într-o croazieră pe Dunăre, m-am plimbat apoi cu o tipă bună prin mall-urile din București, am fost și prin provincie la Pietroasele, am fost și pe la munte, de-astea… Tu, care mai e viața ta?
– Hmm, cele obișnuite… biserică, biserică, biserică…
În avion, la clasa întâi, o doamnă e așezată lângă un domn. La un moment dat, ea începe să strănute și de fiecare dată începe să tremure din toata ființa ei, după care își șterge delicat nasul.
Istoria se repetă, la care domnul de lângă ea i se adresează:
– Mă scuzați, nu vreau să vă inoportunez, dar mi-e imposibil să mă abțin să vă întreb: de ce tremurați așa de tare de fiecare dată când strănutați?
– Pentru că sufăr de o boală foarte rară, de fiecare dată când strănut, am un orgasm.
La care domnul, un pic jenat că nu a mai auzit de asemenea boală, o întreabă grijuliu:
– Și luați ceva?
– Da… piper…