E final de săptămână și parcă starea de început de weekend este din ce în ce mai bună. Tocmai de aceea este ideal să împărtășim cu voi cele mai amuzante glume. Cu toții căutăm să ne relaxăm și să ne detașăm de orice este legat de muncă. Iată cum să scapi în cel mai scurt timp de probleme și să îți iei zâmbetul la purtător.
Bancul zilei
Un tânăr fotbalist, foarte talentat, îl întreabă pe patronul clubului:
– Cât de mare va fi salariul meu?
– La început 10.000 de euro pe lună, iar mai târziu mai mare.
– Bine, atunci vin mai târziu.
Alte bancuri amuzante
Trei tipi la bar, după o seară de beție:
– Mă, eu sunt trimisul lui Dumnezeu pe Pământ.
La care altul:
– Taci mă, că eu sunt trimisul lui Dumnezeu pe Pământ!
La care cel de-al treilea zice:
– Tăceți mă, că eu nu am trimis pe nimeni!
Profesorul de matematică, de vorbă cu cei 3 elevi corigenți:
– Nu vă intră deloc matematica în cap. Dacă vreți să treceți clasa, faceți și voi câte o faptă bună săptămâna asta…
Trece o săptămână, ultima oră de matematică din an:
– Ei bine? Ia sa vedem, tu ce faptă bună ai făcut săptămâna trecută? întreabă profesorul pe primul corigent.
– Domn’ profesor, eu am ajutat o bătrânică să treacă strada!
– Sună bine, nu extraordinar, dar… este bine la bătrânețe să fii ajutat. Tu? îl întreabă pe al doilea corigent.
– Domn’ profesor, și eu am ajutat o bătrânică să treacă strada!
– Ce coincidență, ați ajutat amândoi o bătrânică să treacă strada. „Într-adevăr, este o probabilitate destul de mare să fie mai multe bătrânici pe stradă”, se gândește profesorul. Ok, și tu?, îl întreabă pe al treilea corijent.
– Domn’ profesor, și eu am ajutat o bătrânică să treacă strada!
– Ei asta-i prea de tot, deci toți 3 ați ajutat câte o bătrânică să treacă strada?
– Nu câte o bătrânică, domn’ profesor! Aceeași bătrânică!
– Cum aceeași bătrânică? Nu era de ajuns unul să o ajute?
– Abia am reușit toți trei domn’ profesor, pentru că nu voia să treacă strada!