Am pregătit pentru tine unul dintre cele mai bune bancuri cu români, francezi și spanioli. Cei trei bărbați stăteau liniștiți pe plajă, dar au parte de o experiență hilară.
Bancul zilei este destinat pentru descrețirea și îmbunătățirea stării de spirit. Din acest motiv, bancurile reprezintă o sursă nesecată de umor.
Iată cum sună unul dintre cele mai bune bancuri ale zilei
Un spaniol, un român şi un francez stăteau la plajă.
Trece un timp şi francezul de pe nisip le spune celorlalţi că se duce în apă să vadă dacă se vindecă la picior, deoarece avea probleme cu acesta şi şchiopăta.
Intră el în apă şi la un moment dat îl vede pe Dumnezeu.
– Doamne, ce bine că te-am întâlnit! Am şi eu o problemă cu piciorul, mă poţi face bine?
Dumnezeu îi pune mâna pe picior şi îl face bine. Iese francezul fericit din apă şi alerga de colo până colo pe plajă.Cei doi îl întreabă:
– Dar ce ai făcut?
– Am intrat în apă şi acolo era Dumnezeu şi m-a vindecat!
Se ridică spaniolul şi intră şi el în apă şi îi spune lui Dumnezeu:
– Doamne, nu văd bine cu ochiul drept. Am avut un accident şi mi-a intrat un fier în ochi, iar acum nu mai văd. Dumnezeu îi pune mâna pe ochi şi îl vindecă. Acesta fuge cât îl ţin picioarele şi le spune vestea cea bună prietenilor săi.
Cei doi, francezul şi spaniolul, îl îndeamnă pe roman să intre şi el în apă să-l vindece Dumnezeu, însă acesta se opune. Dumnezeu îl aude şi vine la el:
– Ce problemă ai fiule?
– Am probleme cu inima şi nu mai pot să lucrez. Dumnezeu se apropie de el şi vrea să-i pună mâna pe inimă pentru a-l vindeca.
Românul se ridică supărat:
– Lasă-mă, Doamne, în pace! O viaţă am aşteptat momentul ăsta, să stau acasă şi să iau pensie, iar tu vrei să mă faci bine!