Suntem la jumătatea săptămânii și mai avea drum lung până în weekend. Pentru ca timpul să treacă mai ușor am pregătit un banc care cu siguranță o să îți ridice energia și îți va aduce zâmbetul pe buze. Protagonistul de astăzi este un german ce vizitează România. Acesta testează bucătăria tradițională și rămâne surprins. Deznodământul este hilar.
Bancul zilei
Un neamţ a venit în România la nişte cunoştinţe şi au mers împreună la un restaurant. Ca să testeze bucătăria autohtonă, au mâncat ciorbă de burtă iar neamţul a fost extaziat de gustul ei. A cerut reţeta iar ospătarul i-a dat-o.
A plecat neamţul acasă, şi-a făcut ciorba după reţetă, a mâncat şi a dat telefon în România.
Conversaţia a decurs astfel:
– Bună ziua. Eu am făcut ciorbă de burtă după reţeta dată de dumneavoastră dar nu a ieşit la fel de bună ca cea pe care am mâncat-o prima dată la voi!
– Aţi pus toate ingredientele?
– Da!
– Păi de-aia…
Alte bancuri amuzante
Vine un tip cu un labrador la veterinar:
– Am venit să-i tăiaţi coada câinelui!
– Doamne, dar ce aveţi cu bietul căţel, de ce vreţi să-i tăiaţi coada?, întreabă stupefiat doctorul.
– Mâine, vine soacră-mea în vizită şi nu vreau ca nimic să o facă să creadă că ar fi binevenită!
Un azil de bătrâni închiriază un autocar pentru o excursie. La puţin timp de la plecare, şoferul simte o bătaie uşoară pe umăr şi o bunicuţă îl întreabă dacă vrea nişte alune. Şoferul acceptă bucuros. După vreo 15 minute, bătrâna vine din nou cu un pumn de alune. Povestea se repetă încă de vreo câteva ori.
Şoferul, nedumerit, o întreabă când apare iar lângă scaunul lui:
– Mamaie, da’ de ce nu mâncaţi alunele, dacă tot daţi bani pe ele? Că sunt scumpe şi aveţi pensii mici…
– Eee, da’ crezi că mai avem dinţi să mâncăm alune? Nu putem decât să lingem ciocolata din jurul lor…
O blondă îşi ia o slujbă la domeniul public. Trebuia să vopsească banda de pe mijlocul unui drum de ţară. Șeful ei îi spune că se află în perioada de probă şi trebuie să vopsească cel puţin 2 kilometri pe zi, dacă vrea să-şi păstreze serviciul.
Verificând la sfârşitul zilei, el vede că în prima zi făcuse 4 kilometri, dublu faţă de medie. A doua zi a fost puţin mai dezamăgit, pentru că blonda nu vopsise decât 2 km. Se gândeşte că oricum asta e media şi trece cu vederea. Dar a treia zi, când blonda vopsise doar 1 km, îi spune:
– Ce problema ai? Vreo boala, vreo defecţiune a echipamentului? Ce te opreşte să faci 2 kilometri pe zi?
– Știți, cu fiecare zi sunt din ce în ce mai departe de găleată!