Este marți, iar pentru a înlătura ideea conform căreia astăzi sunt trei ceasuri rele, ți-am pregătit, așa cum te-am obișnuit, un banc ce te va amuza copios și îți va aduce doza zilnică de umor. De această dată, povestioara prezintă o discuție cel puțin hilară dintre un șofer și un alt bărbat.
Bancul zilei
Un domn într-o mașină își dă seama că s-a rătăcit…
Trage pe dreapta și întreabă pe cineva care tocmai trecea pe stradă:
– Scuzați-ma! Ați putea să mă ajutați? Am întâlnire la două cu un prieten, sunt deja în întârziere cu jumătate de oră și nu știu unde mă aflu.
– Bineînțeles, răspunde celălalt. Vă aflați la 7 km de centrul orașului, între 40 și 42 de grade latitudine nordică și 58 și 60 de grade longitudine estică!
– Sunteți inginer, așa e?
– Da, domnule. Cum ați ghicit?
– Foarte ușor. Tot ce mi-ați spus e tehnic corect, însă practic inutil. Sunt tot pierdut, voi ajunge târziu și nu știu ce să fac cu informațiile primite!
– Dumneavoastră sunteți politician, adevărat?
– Da, domnule, răspunde mândru cel din mașină. Cum ați dedus asta?
– Nu știți unde sunteți, nici încotro vă îndreptați, ați făcut o promisiune pe care nu o puteți îndeplini și așteptați că altcineva să vă rezolve problema! De fapt, sunteți exact în aceeași situație în care erați înainte de a mă întreba, dar acum, din nu știu ce motiv, pare că e vina mea!
Un alt banc amuzant
Un tip își găsește BMW-ul cu botul praf în parcare, se uita după autorul dezastrului și nimic, în schimb vede un bilețel pe parbriz:
„Regret că tocmai mi-am băgat cârligul de la Dacie în mândrețea ta de mașina. Îți scriu pentru că fraierii de martori care se uită, să creadă ca îți las adresa, numărul de telefon și asigurarea. Dar sa știi că eu regret nespus!”.