Reclamă

Suntem încă la începutul săptămânii, așa că avem nevoie de un banc bun care să ne aducă energie și un zâmbet pe buze. Protagoniștii de astăzi formează un cuplu de ani de zile. Cei doi pleacă într-o vacanță, care este însă stricată de câteva reproșuri. Deznodământul este hilar.

Bancul zilei

Un cuplu în vârstă pe terasa unui hotel. Cei doi îşi sorb băutura încet, fiecare furat de propriile gânduri. Deodată, soția se apleacă şi-i trage soțului una de vede stele verzi. Acesta, încă buimac, o întreabă:

– Pentru ce a fost asta?

– Pentru 45 de ani de sex nereuşit.

El cade imediat pe gânduri. După o vreme, se ridică brusc şi-i trage şi el una cu putere.

– Dar tu de ce ai făcut asta?, zbiară ea.

– De unde știi tu care e diferența dintre un sex reuşit şi unul nereuşit?

Bancul zilei | Un cuplu în vârstă pe terasa unui hotel

Alte bancuri amuzante

Întorcându-se de la coasa, badea Gheorghe îl vede pe Ion, cu un cercel în ureche, plimbându-se pe uliță.

– Da’ bine, mă, Ioane, mă, tu porți cercel, mă?

– No, d-apăi…

– Da’ bine, mă, Ioane, mă, te credeam om serios…

– No…

– Da’ bine, mă, Ioane, de când ți-oi pus tu cercel, mă?

– D-apăi, de când l-o găsit Maria în patul nostru.

 

Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar pentru a vedea un meci de campionat al favoriţilor. La fiecare gol al roş-albilor, patrupedul schelălăia de mama focului, se ridica în două labe şi ţopăia, dădea din coadă, sărea bucuros pe masă, făcea tumbe.

Uimit nevoie mare, barmanul îi zice stăpânului:

– Domnule, incredibil ce câine ai! N-am mai văzut aşa ceva! Dar, spune-mi şi mie, dacă se bucură la modul asta la un meci de campionat, cum se manifestă în Liga Campionilor.

– Nu ştiu, că îl am doar de 15 ani!

 

Poliţia a bătut la uşa mea astăzi:

– Unde ai fost aseară la ora 20:05?, mă întreabă ofiţerul.

– E oarecum jenant să vă spun, dar la ora 20 am urcat cu soţia mea în cameră să facem dragoste, i-am zis.

– Asta e adevărat!, striga soţia mea din hol. Dar cine ştie unde a fost la 20:05!

 


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro