Bancul zilei îți va aduce zâmbetul pe buze, cu siguranță. Copiii sunt cele mai pure ființe care reușesc să ne bucure viața în cel mai frumos mod. Astăzi, este implicat un băiețel care se află la grădiniță, iar dialogul cu educarea este unul foarte haios.
Întâmplarea de mai jos este amuzantă și ne arată cât de inofensivi sunt copii. Băiețelul își dorește să se încalțe, dar, trece prin câteva chestiuni înainte de a reuși acest lucru. Când educatoarea credea că totul este în regulă, s-a înșelat.
Bancul de joi
Un copil, la grădiniță, încearcă să își încalțe cizmulițele. Pentru că nu se descurcă, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul și împinsul, cizmulițele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reușit totuși să îl încalțe, educatoarei i-au apărut broboane de transpirație pe frunte. De aceea, aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:
– Doamna, dar sunt puse invels…
Într-adevăr, erau puse greșit… Nu a fost cu nimic mai ușor să îi scoată cizmulițele decât să i le pună, totuși a reușit să își păstreze calmul până când cizmulițele au fost iar încălțate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta așa cum trebuia. Însă atunci băiețelul a zis:
– Cizmulițele astea nu sunt ale mele!!!
În loc să țipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea și-a mușcat buza și încă o dată s-a chinuit să îl desculțe. Când s-a terminat chinul descălțatului, băiețelul i-a spus:
– Sunt cizmulițele flatelui meu. Mama mi-a zis să le încalț pe astea azi.
Acum ea nu mai știa ce să facă… Să plângă sau să râdă? A reușit totuși să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmulițele. Când, în sfârșit, l-a încălțat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:
– Și acum, unde îți sunt mănușile? Trebuie să ți le pun în mâini ca să poți pleca afară!
– Le-am băgat in cizmulite ca să nu le pield…