Încă din timpuri vechi bancul a reprezentat cea mai rapidă și mai sănătoasă cale pentru a-ți dobândi o mai bună stare de spirit. Ținând cont de nivelul de stres ridicat de care suferă majoritatea oamenilor, este recomandat din ce în ce mai mult un program de relaxare. Acesta poate fi obținut prin intermediul râsului, iar bancurile pentru asta sunt create. 

Bancul zilei de astăzi este despre un câine care se rătăcește în junglă. Dintotdeauna animalele au reprezentat o adevărată sursă de inspirație pentru iubitorii de umor.

Leșini de râs la finalul bancului de astăzi. Iată experiența unui câine rătăcit în junglă

pixabay

Un câine se rătăceşte prin junglă. Plimbându-se el liniştit vede un tigru îndreptându-se în goană spre el, cu intenţia clară să-l mănânce. Câinele se gândeşte:

– Auleu, am încurcat-o! Ăsta mă haleşte! Dar imediat vede nişte oase pe jos. Se aşează pe burtă şi începe să roadă oasele, cu spatele la tigru. Chiar înainte ca tigrul să sară, câinele exclamă satisfăcut, frecându-se pe burtă:

– Mmm, ce delicios tigrul ăsta! Oare or mai fi şi alţii pe aici?! Auzind spusele câinelui, tigrul se opreşte din salt şi, înfricoşat se prelinge pe lângă copaci luând distanţă gândind:

– A fost cât p’aci! Câinele aproape că m-a dat gata! O maimuţă care a urmărit scena dintr-un copac, sperând să se pună bine cu tigrul, fuge după acesta ca să-i povestească înşelătoria. Câinele nostru o vede cum pleacă după tigru. Maimuţa îl ajunge pe tigru din urmă şi-i spune toată tărăşenia. Tigrul, înecat de furie zice:

– Urcă în spinarea mea şi vei vedea ce îi voi face nemernicului de câine! Acum câinele vede tigrul cu maimuţa în cârcă şi se gândeşte:

– Ei, cum o mai scot la capăt de data asta?! Dar în loc să fugă se întoarce cu spatele la atacatori prefăcându-se că nu i-a văzut. Şi,… când aceştia au fost destul de aproape să-l audă, zice:

– Unde e maimuţa aia?! De o jumătate de oră am trimis-o să-mi aducă un tigru şi nici acu, nu s-a întors!