Este miercuri, suntem la mijlocul săptămânii, iar până la weekend mai avem de muncă. Însă, totul trebuie făcut cu zâmbetul pe buze așa că am pregătit pentru tine un banc care cu siguranță te va amuza copios. Protagonistul de astăzi este un avocat care nu are o zi prea norocoasă. Deși suferă un accident grav, vede și este interesat dar de partea materială. Deznodământul este hilar.
Bancul zilei
Un avocat își cumpără ultimul tip de Mercedes Benz. Ajunge la serviciu și când coboară din mașină trece un camion cu viteză și-i face praf portiera. Avocatul înnebunește. Începe să urle, să facă un scandal teribil. În câteva minute, vine poliția la locul accidentului.
Avocatul continuă să facă scandal. La un moment dat, polițistul care scria procesul verbal îi spune în scârbă:
– Așa sunteți voi, avocații… Vă gândiți numai la partea materială! Dumneata nu ai văzut că, în urma accidentului, brațul stâng ți-a fost smuls din umăr?
– Aoleu! Acum am rămas și fără Rolex!, răspunde avocatul.
Alte bancuri amuzante
Doi polițiști merg pe stradă. La un moment dat, lângă ei oprește o mașină străina, din care coboară un tip:
– Parle vous francais?
Polițiștii, nimic….
– Gavariti pa ruski ?
Polițiștii, nimic…
– Do you speack English?
Polițiștii, nimic…
Supărat, străinul se urcă în mașină și pleacă în viteză…
– Ai văzut, bai, câte limbi știa tipul?, întreabă unul.
– Și la ce i-a folosit? spune celălalt.
Două blonde stau de vorbă:
– Luna viitoare plec la Veneţia.
– Păi, la ce mai mergi că doar ai fost şi anul trecut?
– Da, dar atunci străzile erau inundate.
Un tip foarte timid intră într-un bar şi vede o femeie frumoasă.
Cam după o oră, făcându-şi în sfârşit curaj, se duce la ea şi o întreabă, sfios:
– Hm, te deranjează dacă stăm de vorbă?
Ea îi răspunde ţipând cât o ţin plămânii:
– Nu, nu mă culc cu tine! Toţi cei din bar izbucnesc în râs.
Bărbatul, umilit, se întoarce la masa lui.
După câteva minute, femeia se duce la el şi, zâmbind, îi spune:
– Îmi cer scuze că te-am pus într-o astfel de situaţie. Eu am terminat Psihologia şi studiez comportamentul oamenilor în situații jenante.
Atunci, bărbatul se răsti la ea cât putu de tare:
– Cât? 200 de dolari???