Este miercuri, suntem la mijlocul săptămânii, iar până la weekend mai e drum lung.

Avem nevoie de ceva care să ne ridice energia și care să pună un zâmbet pe buze. Așa că am pregătit un banc care cu siguranță te va amuza copios. Protagoniștii de astăzi sunt trei tipi ce discută despre soții și amante. Aceștia au păreri diferite, iar deznodământul este hilar.

Bancul zilei

Trei tipi stau într-un bar la o discuție despre soții și amante :

Primul spune : Este mai bine să stai doar cu soția, te-ai obișnuit cu ea, te așteaptă cu mâncare acasă…

Al doilea : Nu, este mai bine să ai o amantă deoarece ea este tot timpul disponibilă.

Al treilea : Eu prefer să fiu și cu soția și cu amanta…

Ceilalți îl întreabă de ce?

Tipul: Pentru că în timp ce soția crede că sunt cu amanta, amanta crede că sunt cu soția, iar eu pot sta liniștit să mă joc pe calculator.

Bancul zilei | Trei tipi stau într-un bar la o discuție despre soții și amante
Pexels

Alte bancuri amuzante

Un tip cu amanta în pat. La un moment dat sună cineva la ușă. Amanta calmă îi spune să fie liniștit că e soțul, dar rezolvă ea!  Se duce la ușa deschide și spune:

– Aaaaa, iubi ce bine că ai venit. Du și tu gunoiul, și îi pune găleată de gunoi în mână.

Soțul pleacă.

Amantul se îmbracă, pleacă liniștit și când coboară se gândește: Şi frumoasă și deşteaptă.

Ajungând acasă, sună la ușă, deschide soția și îi spune:

– Aaaaaa, iubi, de bine că ai venit! Du și tu gunoiul ăsta!

Ia găleata, coboară scările și în sinea lui zice:  Şi urâtă și cu tupeu!

 

Trei bărbați, de vorbă la un pahar de vin. Se ajunge inevitabil la performanțele sexuale.

Primul: Fiind într-o pasă de sinceritate, eu fac dragoste cu nevastă-mea o dată pe lună…

Al doilea: Acu, că zici de sinceritate, eu fac de două ori pe lună…

Al treilea: Eu fac cam o dată pe săptămână!

Primul: Da’ tu nici n-ai nevastă!

Al treilea: Aaa, credeam că despre a ta era vorba…