Reclamă
Reclamă

Este vineri, weekend-ul ne bate la ușă, așa că este momentul să ne relaxăm. Am pregătit pentru tine un banc care cu siguranță de va amuza copios. Protagonistul de astăzi este Ion. Acesta plecă la Capitală pentru studii, iar mai apoi se întoarce în orașul natal și își deschide o afacere. Lucrurile nu merg așa cum spera el, iar deznodământul este hilar.

Bancul zilei

Ion crește într-un oraș mic și-apoi se mută la București pentru a urma facultatea de drept. Decide să se muta înapoi în orașul natal și să își deschidă propriul birou de avocatură. Însă afacerile îi merg cam greu la început.

Într-o zi, vede un om apropiindu-se de ușa biroului. Fiind primul său client dorește să îi facă impresie bună. Când acesta ajunge la ușă, Ion ridică rapid receptorul și începe, făcându-i semn cu mâna să intre:

– Nu. În nici un caz. Spune-le idioților că nu mă voi opri până nu primesc un miliard despăgubire! Da. La tribunal am ședința mâine! Spune-i procurorului general că am timp să mă întâlnesc cu el numai săptămâna viitoare cândva.

Reclamă

Și continuă așa pentru vreo cinci minute. Omul așteaptă cu răbdare până Ion termină. Acesta pune jos receptorul și se întoarce către noul venit.

– Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați. Sunt foarte ocupat. Cu ce vă pot ajuta?

Omul răspunde:

– Sunt de la telefoane, am venit să vă instalez telefonul…

Bancul zilei | Ion își deschidă propriul birou de avocatură

Alte bancuri amuzante

Într-o noapte, Ion și Măria, proaspăt căsătoriți, stăteau de vorbă:

– Mă, Ioane, spune drept, pe cine ai mai avut înaintea mea?

– Pe Florica.

– Numai pe ea?

– Pe Veta, Maricica, Rozi… bla bla bla.

– Să știi că sunt geloasă!

– Lasă, mai bine ai fi mulțumită că te-ai calificat în finală.

 

Un turist ajunge la hanul „Ion și Balaurul”.

Bate la ușă, aceasta se întredeschide și o femeie întreabă:

– Ce vrei?

– Aș dori să dorm la han și daca ați avea și o farfurie cu mâncare…

– N-avem!

Și i se trântește ușa în nas. Omul bate din nou la ușă și când se întredeschide, aceeași femeie întreabă:

– Și-acum ce mai vrei?

– N-aș putea să vorbesc și cu Ion?

Reclamă
Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro