Reclamă

Weekendul este destinat relaxării și odihnei. Știm că ai așteptat acest moment de ceva vreme, iar acum te poți recrea în liniște și te poți bucura de cele mai amuzante glume. Nimic nu se compară cu cele două zile libere în care uiți de griji și probleme. Lasă deoparte gândurile negative și râzi la cele mai tari bancuri!

Bancul zilei

Iarnă grea în București, ninsoare abundentă, zăpadă mare, nămeți cât cuprinde. Pe un trotuar, dis de dimineață, un bețiv înjura de mama focului, până atrase atenția unui polițist.
– Ce ai dom’ le, de ce faci scandal?
– Domn polițist, hâc, cineva a făcut o cărare pe mijlocul trotuarului, hâc…
– Păi foarte frumos din partea lui. Și ce-i cu asta?
– Da, dar mie îmi trebuie trei cărări, hâc…

Alte bancuri amuzante

  Miezul nopții. Un bețiv se leagănă din gard în gard, când e oprit de un polițist.
– Actele la control, vă rog, și să-mi spuneți unde mergeți!
Bețivul se uită lung și răspunde:
– Mă duc la o conferință despre efectele nocive ale alcoolului și despre riscul bețivilor de a deveni ratați.
Polițistul se uită fix la el și întreabă:
– La ora asta? Cine ține o conferință despre așa ceva la miezul nopții?
– Nevastă-mea și, mai mult ca sigur, și soacră-mea.

Bancul zilei / Iarnă grea în București, ninsoare abundentă, zăpadă mare, nămeți cât cuprinde
Arhivă

Un tip firav stătea într-un bar cu o bere în față. Apare un șmecher, îi dă două palme, îi ia berea și o dă pe gât. Ăsta firav începe să plângă, să se tăvălească pe jos.
– Ce ai, mă? Plângi pentru o bere, așa bărbat ești tu?
– Cum să nu plâng? De dimineață m-a părăsit nevasta, mi-a golit contul din bancă și mi-a luat tot din casă. După-amiază îmi pierd slujba, încerc să mă arunc în fața trenului, dar o ia pe altă linie, încerc să mă spânzur și se rupe funia, încerc să mă împușc și se blochează pistolul. Cu ultimii bani, îmi cumpăr o bere, torn otravă în ea și vii tu și o bei…


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro