Una dintre cele mai necesare invenții ale omului a fost bancul. Cu rolul de a transpune într-o manieră amuzantă și cu o tentă ironică situații din viața reală, ele au ajuns să fie cele mai apreciate de iubitorii de umor. Ele există într-un număr inestimabil și în cât mai multe categorii. Din acest motiv, niciodată nu ne vom plictisi, atât timp cât mereu vor exista noi glume.
Pentru că nicio zi fără să zâmbești nu trebuie să treacă, noi îți punem la dispoziție bancul zilei. Este vorba despre un bărbat care ajunge acasă, dar întră-o stare euforică. Dornic să guste din preparatele soției lui, Costică are parte de o mare surpriză. În timp ce aștepta să îi fie servită masa, Costică aude un zgomot ciudat pe balcon. Când merge să vadă despre ce e vorba, personajul nostru rămâne înmărmurit.
Citește până la capăt cel mai bun banc al zilei. Iată de ce surpriză are Costică, atunci când ajunge acasă
Costică vine acasă uşor afumat, dar vesel.
– Pune masa, nevastă, că mi-e o foame!
Stă el la masă când aude un zgomot pe balcon. Iese pe balcon şi găseşte un ins numai în cămaşă şi chiloţi.
– Ce faci mă, la mine pe balcon!? se înfurie Costică.
– Domnule, fii rezonabil, intervine cel de pe balcon. Nu face scandal, te implor. Am avut şi eu o aventură la etajul de mai sus, a venit bărbatul acasă şi, ce să fac, am coborât pe balcon aici.
– Bată-te să te bată, se înveseleşte Costică. Nevasta! Ia adu o pereche de pantaloni de-ai mei să poată pleca omul acasă.
Zis şi făcut, individul pleacă, cei doi soţi se culcă. Pe la jumătatea nopţii sare Costică din pat şi îşi ia nevasta la bătaie.
– Ce ai omule, ce ţi-a venit ?
– Abia acum mi-am adus aminte ca stăm la ultimul etaj!