Reclamă

Anul școlar a început în urmă cu câteva zile, iar câteva bancuri pe subiectul acesta sunt fix ce trebuie. Copiilor li s-a terminat vacanța și a început o nouă etapă în viața lor. Noi ne putem bucura de acest moment prin câteva bancuri foarte amuzante, care ne vor face ziua mai bună.

Copilul se întoarce acasă după prima zi de școală și strigă la părinți:
– M-ați mințit, m-ați mințit!
– Ce s-a întâmplat, puișor?
– Mi-ați zis că-i Clasa I, Clasa I și n-a fost nici măcar Low Cost! Scaunele erau tari, bufetul lipsea, era o singură animatoare și aceea bătrână și nervoasă!
Social media

Alte bancuri haioase despre școală

Un băiețel de la o școală de cartier este mutat de mama sa la o școala cu pretenții.
Pentru a fi admis, directorul vrea să îi pună câteva întrebări, să vadă dacă se încadrează în pretențiile școlii:
– Ia spune-mi băiețel, câte anotimpuri sunt?
– Șase!
– Ești sigur?
– Da, șase!
– Mai gândește-te puțin…
– Șase sunt…!
Directorul îi spune mamei:
– Doamna, mai bine îl întrebați dumneavoastră, că eu nu o scot la capăt cu el!
– Ia spune, Mihăiță, câte anotimpuri sunt? îl întreabă mama.
– Șase, pe cuvântul meu că sunt șase!
Directorul îi spune calm mamei:
– Doamna, nu îl putem accepta la aceasta școala, daca nici măcar atâta lucru nu știe.
După ce ies din biroul directorului, mama îl întreabă:
– Cum, măi Mihăiță, să fie șase anotimpuri? Cum să spui așa ceva?
– Mami…. eu mă dau bătut! În afara de alea ale lui Vivaldi, Haydn, Ceaikovski, Glazunov, Loussier și Piazzolla, eu chiar nu mai știu nici unul!
Profesorul întreabă clasa:
– Daca aveți un dolar și-i mai cereți unul tatălui vostru, câți dolari aveți?
Bulă ridică mana, profesorul îl lasă să răspundă, iar acesta zice:
– Un dolar.
– Nu știi matematică, zice profesorul dezamăgit.
– Nici dv. nu îl știți pe tata.

Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro