Este vineri, începe weekend-ul și dăm startul cu un banc care să îți aducă zâmbetul pe buze și voia bună. Protagonistul de azi este un șofer care a băut prea mult, așa că ia o decizie „nechibzuită” și provoacă un accident rutier. Discuția acestuia cu polițistul este hilară.
Bancul zilei
Un bărbat beat turtă, după accident:
– Îmi pare rău, domnule poliţist. Sunt beat! M-am îmbătat ca un porc, ce să mai…
– Cum, domne?, zice poliţistul. Cum ai îndrăznit să bei atât de mult încât să-ţi laşi soţia la volan?!
Alte bancuri amuzante
Un tip intră în mare viteză în frizerie şi întreabă:
– Câţi mai sunt în faţa mea?
– 10., i se răspunde.
Pleacă şi se întoarce după o jumătate de oră:
– Câţi mai aşteaptă?
– 5. Pleacă iarăşi, se întoarce după altă jumătate de oră şi întreabă:
– Câţi au mai rămas?
– Închid, spune frizerul.
– Nicio problemă, mă întorc mâine.
– Cine-i nebunul ăsta? Știe cineva de unde vine?, întreabă frizerul.
– Da, de la nevasta dumnitale…
Iepuraşul stătea la marginea unei prăpăstii şi striga:
– Lupule! Lupule!
Enervat, ursul iese din bârlog şi îl ameninţă:
– Iepuraşule, încetează că te arunc acum în prăpastie!
Trece un sfert de oră, după care iepuraşul începe:
– Lupule! Lupule!
Vine iar ursul:
– Dacă te mai aud odată, jur că te arunc în prăpastie. Eu vreau să dorm şi tu strigi toată ziua!
După un timp, iepuraşul iarăşi începe:
– Lupule! Lupule!
De data asta, ursul, enervat la culme, se repede să îl arunce pe iepuraş în prăpastie, dar nu îl nimereşte şi cade.
– Ursule! Ursule!
Un tip intră într-un bar şi se aşează la masă.
– Ce v-ar plăcea? întreabă barmanul.
– Ce mi-ar plăcea? Păi, o casă mai mare, bani mai mulţi şi o soţie mult mai frumoasă.
– Nu, zice barmanul calm. Ce doriţi?
– Îmi doresc să câștig la loto, să moară soacră-mea şi copilul meu să se nască sănătos.
Barmanul începe deja să se irite.
– Ce să fie?
– Băiat sau fată. Nu contează.
– Domnule, spune barmanul enervat de-a dreptul, m-aţi înţeles greşit. V-am întrebat doar ce vrei să beţi!
– Aaa, păi de ce nu spui aşa?!…Ce ai?, întreabă omul, la care barmanul îi răspunde:
– Absolut nimic! Sunt perfect sănătos!