Consiliul Concurenței suspectează faptul că în jur de 10 bănci s-ar fi înțeles să manipuleze ROBOR-ul pentru ca românii să plătească rate mai mari. Investigația vizează, de asemenea, un posibil cartel pentru fixarea dobânzilor.
Dacă toate aceste lucruri se confirmă, clienții băncilor respective pot primi despăgubiri.
Declarațiile lui Mugur Isărescu, primele semne
„Ca să mă exprim mai bine, pe înțelesul dumneavoastră, băncile au cam sărit calul”, a spus pe 9 august guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Câteva luni mai târziu, Consiliul Concurenței a descins la 10 bănci, cele mai importante și cele care stabilesc valoarea ROBOR. Suspectează că băncile respective s-au înțeles să crească ratele românilor, iar cele 10 bănci vizate sunt:
- Banca Transilvania,
- BCR, BRD-Societe Generale,
- ING Bank,
- Raiffeisen Bank,
- CEC Bank,
- UniCredit Bank,
- OTP Bank România,
- EximBank
- Intesa Sanpaolo România
„Sunt foarte multe lucruri care trebuie văzute cu atenţie. Şi anume condiţiile în care se fac aceste calcule, metodologia de calcul, dacă nu cumva este bazată pe o înţelegere de tip monopolist între bănci”, spune Mircea Coşea, profesor de economie, pentru observatornews.
„Consiliul Concurenţei are şi face frecvent această atribuţie de a propune modificări legislative, normative la nivel de norme BNR, cum sunt cele care reglementează ROBOR”, a precizat Valentin Mircea, fost vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei.
Ratele românilor s-au dublat în ultimul an
Ratele românilor care au ROBOR, dar și IRCC s-au dublat în ultimul an. Efectiv sumele au explodat, iar românii nu știu cum să mai facă fața cheltuielilor. Majoritatea și-au luat mai multe job-uri pentru a putea trăi, iar unii au ajuns chiar să-și pună capăt zilelor din cauza asta, în timp ce alții, au hotărât să vândă și să mute în chirie.
De asemenea, IRCC-ul de abia este în creștere, iar estimările specialiștilor spun că abia din iunie va începe să scadă. Până atunci, românii vor plăti trimestrial din ce în ce mai mult.
Spre exemplu, o rată care acum este de 1.400 de lei, în vară va ajunge la 1.800 de lei, potrivit specialiștilor.
Vremurile care vin sunt sumbre, iar inflația nu se lasă nici ea mai prejos.