Reclamă
Reclamă

Banca Națională a României (BNR) a publicat recent imagini cu teancuri de bancnote de 100 și 200 de lei grav deteriorate, pe care un cetățean le păstra într-o sobă. În urma apropierii de sursa de căldură, bancnotele s-au ars, fiind prezentate acum de BNR ca un avertisment asupra riscurilor păstrării neadecvate a banilor.

Oficialii BNR au explicat motivul pentru care au înlocuit toate bancnotele afectate cu unele noi. „Și leii sunt afectați de temperaturile ridicate”, este mesajul clipului cu sute de bancnote arse, publicat de BNR pe rețelele sociale.

„Posesorii le-au adus la sediul uneia dintre sucursalele BNR pentru a fi schimbate. Întrucât în urma verificării bancnotele îndeplineau criteriile – prezentau elementele de identificare (seria și numărul) și, chiar dacă erau arse, nu le lipsea mai mult de 40% din suprafață – operațiunea de preschimbare a putut fi realizată, iar contravaloarea lor a fost restituită integral”, se specifică într-o postare a BNR pe Instagram.

Reclamă

Aceste imagini și declarații subliniază importanța respectării unor măsuri minime de siguranță pentru păstrarea bancnotelor, evitând astfel deteriorarea lor completă.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro