Reclamă

Avocatul Sebastian Felecanu, acuzat că şi-a omorât concubina însărcinată, a fost condamnat, vineri, la 23 de ani de închisoare. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi nu este definitivă, informează Agerpres.

Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii l-au condamnat pe inculpatul aflat în arest la domiciliu la 23 de ani de detenţie pentru omor calificat asupra unui membru de familie. Instanţa l-a obligat pe Sebastian Felecanu să plătească celor trei părţi civile din dosar echivalentul în lei al sumelor de câte 70.000 de euro pentru fiecare parte civilă, calculate la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale.

Totodată, el este obligat la plata sumei de 80.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, ocazionate de instrumentarea cauzei în cursul urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă.

Avocatul ieşean este acuzat că şi-ar fi aruncat iubita pe fereastră de la etajul şase, iar aceasta a murit pe loc. Monica Cioată, o avocată în vârstă de 26 de ani, a căzut de la etajul al şaselea al imobilului în care locuia cu prietenul său, avocatul Sebastian Felecanu. Bărbatul a sunat la serviciul de urgenţă 112, dar femeia nu a mai putut fi salvată.

Iniţial, procurorii au crezut că a fost un accident sau un caz de suicid, însă, după ce au adunat probe, l-au reţinut pe Sebastian Felecanu.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro