Reclamă

Un avion NATO a survolat marți timp de mai multe ore zona Deltei Dunării și Mării Negre, potrivit datelor oferite de Flight Radar 24. Acesta este un serviciu care permite utilizatorilor să monitorizeze rutele avioanelor, inclusiv cele militare, dacă transponderul acestora este activ.

Conform informațiilor disponibile, aeronava aparține Forțelor Aeriene Regale (RAF) britanice și este un model de supraveghere electronică cunoscut sub indicativul „RRR 7201 Rivet Joint”. Traseul parcurs a inclus mai multe viraje în formă de „8” la est de Tulcea, peste Brațul Sulina și deasupra Mării Negre de-a lungul coastelor România și Bulgariei.

Avionul NATO și-a activat transponderul deasupra localității Medgidia înainte de a începe patrularea în zonă și a părăsit perimetrul de supraveghere în jurul orei 17:25, ora României.

Decizia de a trimite un avion radar AWACS pentru a monitoriza mișcările forțelor rusești la granițele României și ale Alianței NATO a fost luată la cel mai înalt nivel, inclusiv de către secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Avioanele de supraveghere vor zbura de la o bază din Grecia și vor survola spațiul aerian românesc, care coincide cu frontiera externă a NATO.

NATO precizează că acest demers are ca scop întărirea abilității României de a răspunde la activitatea aeriană intensificată aproape de granițele sale, o preocupare sporită fiind provocată de numărul mare de drone rusești care vizează ținte ucrainene situate în apropierea României. Unele dintre aceste drone au fost observate pătrunzând în spațiul aerian românesc și astfel în cel al NATO. Alianța subliniază că această supraveghere este „defensivă, legitimă, proporționată și complet transparentă”.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro