Reclamă
Reclamă

Un tânăr de 20 de ani din comuna Slobozia, județul Argeș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de șantaj și ultraj contra bunelor moravuri.

Cazul a fost investigat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești. Tânărul a fost acuzat că a șantajat fosta iubită de 20 de ani, care este din județul Dâmbovița, și a încercat astfel să o determine să se împace cu el.

Închisoare pentru șantajarea iubitei

Din investigațiile efectuate de către polițiști, s-a stabilit că tânărul a amenințat-o pe fosta iubită în noaptea de 19 spre 20 iunie și în după-amiaza zilei de 26 octombrie, prin intermediul unei aplicații de mesagerie.

Tânărul a amenințat că va publica imagini video cu caracter compromițător pe rețelele de socializare și alte site-uri dacă fosta iubită nu își va relua relația cu el. În plus, la data de 26 octombrie, tânărul a postat un clip video pe o aplicație de mesagerie în timp ce ar fi întreținut un act sexual cu victima.

Reclamă

„Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 19 spre 20 iunie a.c., dar şi în după-amiaza zilei de 26 octombrie a.c., prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie, ar fi ameninţat o tânără de 20 de ani, din comuna Cobia, că va publica imagini video cu caracter compromiţător pe reţelele de socializare şi alte site-uri dacă nu îşi vor relua relaţia. În plus, la data de 26 octombrie a.c., acesta ar fi postat pe o aplicație de mesagerie un clip video în timp ce ar fi fost întreținut un act sexual cu victima”, a precizat, joi, IPJ Dâmboviţa.

Aveți mare grijă la postările de pe rețelele de socializare! Un tânăr din Argeș a ajuns în spatele gratiilor după ce a postat acest lucru
Sursa: Social Media

Tânărul a fost acuzat de comiterea infracțiunilor de șantaj și ultraj contra bunelor moravuri. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și cercetările în acest dosar continuă sub coordonarea procurorului de caz.

Legea promulgată de președintele Klaus Iohannis

Reamintim că în luna iunie a anului 2023, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea și completarea art. 226 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Actul normativ prevede că difuzarea de imagini intime ale unei persoane, fără acordul acesteia, va constitui infracțiune și se va putea pedepsi cu închisoare de până la trei ani. Astfel, România se alătură țărilor care au incriminat revenge porn, printre care Franța, Germania, Marea Britanie, SUA, Australia și Japonia.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro