În ultima vreme, Ministerul Afacerilor Externe a emis mai multe avertismente pentru românii care vor să călătorească sau să tranziteze anumite țări. Acum, MAE a revenit cu un nou avertisment care vizează zona Norvegiei.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei că, în conformitate cu informațiile transmise de către autoritățile locale, pentru perioada 7-10 august 2023, au fost emise alerte meteorologice de vreme extremă, după cum urmează:
– cod roșu de ploi torențiale/averse foarte puternice în zone din Sud, cu probabilitatea producerii de inundații extinse, închidere de drumuri, accidente rutiere, pericol de înec etc. Se estimează a fi cel mai intens fenomen meteorologic de acest tip din ultimii 25 de ani (interval: luni, 7 august 2023, ora 08:00 – marți, 8 august 2023, orele 22:00);
– cod roșu de avalanșe de aluviuni și scurgeri de pe versanți pentru zone din Sud, cu producerea unui număr considerabil de alunecări majore de teren, posibilă afectare a așezărilor umane, rețelelor rutiere și feroviare (interval: luni, 7 august 2023, orele 11:00 – miercuri, 9 august 2023, orele 12:00);
– cod roșu de inundații pentru zone din Sud, cu producerea de inundații masive extinse, eroziunea albiilor râurilor, posibile inundații ale clădirilor și infrastructurii (începând de luni, 7 august 2023, orele 12:00);
– cod portocaliu de incendii forestiere în zona Tromsø cu afectarea unor suprafețe întinse de pădure din cauza lipsei de precipitații și vegetației ușor de aprins (alertă în curs);
– cod galben de incendii forestiere în zona de Nord, cu afectarea zonelor aflate la altitudini mari (alertă în curs);
Norvegia, sub incidența codurilor roșii și portocalii de furtună
– cod galben de furtună pentru zonele maritime și de coastă Fedjeși Måløy – Stad, în deplasare spre zona Nord-Est, cu pericol pentru ambarcațiunile mici aflate pe mare, nivel intensitate 7, respectiv 8 (interval: începând de duminică, 6 august 2023, orele 15:00);
– cod galben de furtună pentru zonele maritimă și de coastă Tampen, Fisher, Outer Skagerrak, insula Utsira cu pericol în creștere pentru ambarcațiunile mici aflate pe mare, nivel intensitate 8 (interval: începând de luni, 7 august 2023, orele 10:00)
– cod galben de descărcări electrice pentru arii din zonele Trøndelag și Nordland (interval: luni, 7 august 2023, orele 20:00 – marți, 8 august 2023, orele 5:00);
– cod galben de vânt puternic pentru arii din zonele Agder și Rogaland, cu posibilă afectare a curselor de feribot, avioane sau/și alte tipuri de transport, închiderea podurilor și a drumurilor (interval: marți, 8 august 2023, ora 2:00 – joi, 10 august 2023, ora 2:00).
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Norvegiei: +4722561237; +4722446951; +4722556832; +4722558227, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Ambasadei României la Oslo: +4799153137.