Gina Pistol și Smiley au devenit părinți în urmă cu mai bine de doi ani. În tot acest timp, cei doi au fost extrem de protectivi cu cea mică și nu au vrut să o expună în social media. Acum, intenționat sau din greșeală, Gina a postat prima imagine în care i se vede chipul celei mici. Între timp, ca prin magie, poza a dispărut.

Gina Pistol adoră să se joace cu răbdarea fanilor. De doi ani, comunitatea ei de urmăritori din online încă mai așteaptă o poză în care să o vadă pe fiica ei. Prezentatoarea nu s-a lăsat înduplecată, așa că fanii aproape că și-au luat și gândul de la asta. Însă, azi, au avut parte de o surpriză.

Gina și Smiley au fost într-o mică aventură și, așa cum s-au obișnuit, deja, peste tot o iau și pe micuța Josephine. Prezentatoarea de la „Chefi la cuțite” a postat un carusel de imagini pentru ca cei din online să vadă cât de bine s-au simțit toți trei, ca o familie. Vedetei i-a „scăpat” o poză și cu Josephine. Spre deosebire de imaginile de până acum, de data asta, micuța a putut fi admirată în toată frumusețea ei.

Avem imaginea pe care Gina Pistol a șters-o de pe social media cu fiica ei!
social media

Gina Pistol este topită după Josephine

Cel mai probabil, Gina a regretat faptul că a postat imaginea și spunem asta pentru că, între timp, a șters-o. Unii fani, mai vigilenți, au apucat să o vadă și să o complimenteze pe Josephine. Au existat și voci care au tras-o la răspundere pentru că a șters pozele cu fiica ei.

Atât Gina, cât și Smiley au declarat de multe ori că nu vor să o expună pe cea mică pe social media. Părinții vor să-i dea libertatea să aleagă, atunci când va simți nevoia. Momentan, artistul și partenera lui vor să se bucure în privat de clipele petrecute alături de Josephine.