Un autoturism de lux, în valoare de 350.000 de lei, căutat de autoritățile din Franța, a fost descoperit de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în Portul Constanța. Vehiculul, dat în consemn pentru confiscare, urma să fie exportat în Turcia.
La data de 29 noiembrie, verificările efectuate de polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Constanța Sud, în cadrul unei operațiuni desfășurate la un operator portuar, au scos la iveală faptul că autoturismul, un model fabricat în 2020 și înmatriculat în Germania, era în posesia unui cetățean belarus de 32 de ani.
„În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculul figurează semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Franța”, informează polițiștii de frontieră. Autovehiculul avea ca destinație finală statul Kârgâzstan, urmând să fie încărcat pe o navă tip RO-RO, destinată transportului internațional de mărfuri.
Autoturismul de lux a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea investigațiilor. În prezent, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. La încheierea anchetei, autoritățile vor dispune măsurile legale care se impun.