Reclamă

Autostrada Soarelui, A2 intră in reparații pentru aproximativ doi ani. Lucrările au început astăzi, 16 Septembrie in jurul orei 11:00.

Reparațiile vor începe la kilometrul 21, momentan, pe o distanță de 6 kilometri.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a declarat: ,,Se va lucra pe un fir, nu se va Închide autostrada, se va lucra pe un fir, pe un sens, astfel încât trebuie acea porțiune de dale de beton, trebuie să o remediem, nu putem sta cu ea. Am inteles și sezonul estival, acum trebuie să intrăm la lucru, nu mai putem sta.”

Bucata cu dale de beton se întinde de la București până la Fundulea.

Pentru început se va freza stratul de beton de 8-10 centimetri. Ulterior, se va lucra și la rostul de dilatare ca la șfarsit sa fie pus un strat de asfalt.

Lucrarile nu sunt tocmai simple căci dalele de beton au aproximativ 30 de centimetrii și 20 de ani vechime.

Avand in vedere faptul că toată circulația se mută pe celălalt sens, adică va exista o banda pentru dus și una pentru un întors pentru șoferi înseamnă o restricție. Viteza de circulație se reduce la jumătate pe A2, adică șoferilor le este permis să circule cu 60 km/h.

Aceasta schimbare va începe miercuri.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro