Crima din Berceni a șocat o țară întreagă, iar toată lumea așteaptă cu sufletul la gură să i se facă dreptate Anei.

Copila de 12 ani ar fi murit strangulată in luna aprilie. După crimă, cel care trebuia să aibă grijă de ea a băgat-o într-un sac și i-a așezat cadavrul în lada unui pat.

Momentan, bărbatul care este dat în urmărire prin interpol nu a mărturisit public fapta. A făcut-o se pare, unei singure persoane.

I-a mărturisit mamei lui că a omorât-o pe Ana Maria

Ilie Marcel Șerbuc s-ar ascunde în prezent în Olanda. Bărbatul a fost dat în urmărire internațională. Surse din anchetă spun că acesta ar fi fost localizat deja de oamenii legii.

Pentru că știa că poliția este pe urmele lui, acesta i-a mărturisit mamei lui că a omorât-o pe copila de 12 ani. Conform declarațiilor acesteia, Marcel Șerbuc a explicat că între el și copilă ar fi intervenit un conflict spontan. Pentru că ar fi împins-o, aceasta a căzut și s-a lovit de cadă.

Cu toate acestea, necropsia arată o ipoteză diferită a morții Anei Mariei. Se pare că aceasta a fost strangulată de bărbat.

I-am spus că era căutat de poliție și l-am întrebat de ce. Atunci, el, deși la început n-a vrut să-mi spună nimic, mi-a zis că a făcut ceva foarte grav și că a omorât-o pe Ana Maria, fata concubinei lui. A spus că a avut un conflict spontan cu fata, iar el a împins-o, ea a căzut, s-a lovit de marginea căzii și a început să sângereze şi să tremure. Mai mult n-a vrut să-mi spună” a mărtusit mama acestuia.

Simona, mama copilei de 12 ani a fost anchetata ieri ore întregi. Nimeni nu se aștepta însă ca la finalul cercetărilor aceasta să fie eliberată. Ultima dată când a vorbit cu proprietarul apartamentului pe care îl închiriase Serbuc a precizat că este în Spania.