Autoritățile române privesc cu îngrijorare către ciclonul „Ashley”, care va traversa România de la Vest la Est în acest weekend, cu precipitații abundente de peste 100 de litri pe metru pătrat în anumite zone, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, într-o emisiune la Digi 24. „Suntem precauți, inclusiv cu ceea ce se întâmplă în bazinul hidrografic Prut – Bârlad și mai ales în legătură cu județele Vaslui și Galați, unde solul este suprasaturat”, a explicat Fechet.
Cursurile de apă au fost deja colmatate de viituri, iar peste 100 de kilometri de curs de apă necesită intervenții urgente pentru regularizare sau decolmatare. „Aceste sectoare nu sunt la fel de pregătite să primească un volum mare de apă, ceea ce ne face să fim atenți”, a mai spus ministrul.
Mircea Fechet a subliniat că toate instituțiile responsabile sunt în stare de alertă maximă, pentru a gestiona posibilele inundații. „Ne uităm cu atenție la aceste riscuri, mai ales în regiunile unde codurile portocalii au fost emise”, a menționat acesta, adăugând că autoritățile locale și Inspectoratul pentru Situații de Urgență sunt pregătite să intervină.
În ceea ce privește barajele mari din România, ministrul asigură că 200 dintre acestea sunt complet verificate și autorizate. În plus, în contextul operativ se urmăresc și alte 1800 de baraje de categorii inferioare, din care unele ar putea necesita reautorizare de către cei care le dețin.
Autoritățile pregătesc măsuri suplimentare pentru a răspunde schimbărilor meteorologice prognozate pentru weekend, cu ploi torențiale și vânt puternic. Elena Mateescu, directoarea ANM, a anunțat perioade de precipitații intense, iar Raed Arafat, șeful DSU, a cerut prefecților să monitorizeze zonele vulnerabile. Între timp, echipele Apa Nova sunt pregătite pentru intervenție în București.
Oficialii de la Apele Române creionează o imagine preventivă, menționând că deși sunt posibile creșteri semnificative ale nivelului apelor, cotele critice care ar putea amenința locuințele nu vor fi atinse.