Reamintim că pe data de 1 iulie 2022, două femei, printre care o româncă, au fost ucise de același rechin, în Marea Roșie, în stațiunea Sahl Hashish. Prima turistă atacată a fost Roxana Donisan, o femeie de 40 de ani din Suceava. Cea de-a doua a fost o austriacă de 64 de ani. Cea din urmă a reușit să ajungă la mal în viață, fără o mâncă și un picior, însă a decedat la spital.
Ce au descoperit autoritățile din Egipt
O comisie de anchetă egipteană a stabilit cauza care stă la baza recentelor atacuri ale rechinilor în Marea Roşie. Se pare că principalul motiv al atacurilor a fost sezonul de depunere a ouălor acestora. Mai clar, rechinii se aflau în căutare de hrană și înotau în ape mai puțin adânci.
Mai mult, comisia de specialiști de la protectoratul Mării Roşii şi de la Asociaţia de Conservare şi Protecţie a Mediului din Hurghada a transmis că a existat un singur exemplar de rechin tigru care a atacat cele două femei. Ei au ajuns la această concluzie după ce au analizat mușcăturile de pe corpurile victimelor.
Rechinul tigru este prezent în apele puțin adânci în sezonul de reproducere și de depunere a ouălor. Această perioadă începe de la jumătatea lunii aprilie și se încheie la sfârșitul lunii iulie.
Căutarea de hrană, principalul motiv al atacurilor rechinului
”Motivul din spatele atacului a fost cel mai probabil hrana”, a mai precizat comisia egipteană.
Comisia a mai enumerat câteva motive pentru atacurile rechinilor. Printre acestea se regăsesc următoarele: oamenii care dau de mâncare peștilor, animale care caută locuri noi pentru a se hrăni, folosirea excesivă a locurilor pentru scufundări și snorkeling, pescuitul excesiv în Marea Roșie.
Potrivit textului redactat de experţi egipteni, turista din România a fost atacată prima, în staţiunea Sahl Hashish, din Hurghada, cu toate că întâia victimă descoperită a fost turista austriacă. Ulterior, guvernatorul Mării Roşii, Amr Hanafy, a interzis toate activităţile nautice în perimetrul atacurilor, fără a preciza când anume vor putea fi reluate acestea.
Pentru a preveni aceste atacuri fatale, experții au recomandat monitorizarea zonei unde au avut loc atacurile, stoparea imediată a pescuitului recreativ şi desfăşurarea activităţilor de snorkeling doar sub supravegherea unor ghizi.