Reclamă
Reclamă

Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) va începe, de luni, 8 iulie, verificarea pepenilor românești pentru determinarea reziduurilor de pesticide la legumele şi fructele proaspete de sezon, conform unui anunț făcut duminică de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Până la data de 31 august, numărul de probe va fi suplimentat cu 102, astfel încât se va ajunge la un total de 186 probe prelevate.

„Ulterior acţiunii Cireaşa şi Căpşuna desfăşurată în perioada 30 mai – 5 iulie, ANF va demara o nouă operaţiune de control tematic numită Pepenele românesc, care se va derula în perioada 8 iulie – 31 august. Numărul de probe prelevate prin Programul Naţional de Monitorizare (84 de probe) va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate, iar eşantioanele vor fi colectate atât din pieţele bucureştene, cât şi din fiecare reşedinţă de judeţ, în vederea analizării acestora”, a transmis MADR într-un comunicat.

Reclamă

În cadrul Programului Naţional de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din fructe şi legume pentru anul 2024, ANF a suplimentat cu 42% probele de legume şi fructe din producţia autohtonă ce vor fi verificate între 20 mai și 31 august, comparativ cu aceeasi perioadă a anului 2023.

În plus, ANF a planificat mai multe controale tematice la fructele de sezon pentru a monitoriza respectarea legislației în vigoare și a sancționa abaterile.

MADR transmite că va lua toate măsurile necesare pentru aprovizionarea populaţiei cu o gamă largă de legume şi fructe de sezon, care să corespundă atât din punct de vedere al calităţii şi conformităţii cu standardele de comercializare, cât şi din punct de vedere al nivelurilor maxime admise de reziduuri de pesticide.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro