Autor: Theodora Sutiu

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

Cabral a reușit să își șocheze fanii din mediul virtual, după ce aseară a publicat, pe blogul său, două imagini cu rana pe care a căpătat-o în urma unei lovituri la cap. Prezentatorul de la ProTV este pasionat de sporturi extreme, și, din păcate, acest hobby a atrage tot fel de accidentări.  Cu titlul „Cât de frică ți-e de Spitalele de Stat”, Cabral le-a explicat oamenilor, în postarea amintită mai sus, avantajele unei asigurările medicale în privat, pentru că, spune el, se teme foarte tare de spitalele de stat. Cabral a publicat imaginile cu rana pe internet Pentru a fi…

Read More

Directorul regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Hans Kluge, a declarat că vaccinarea obligatorie ar trebui să fie luată în calcul ca ultimă soluție, atunci când vine vorba de oprirea răspândirii coronavirusului, la nivel global. Oficialul susține că înainte de vaccinarea obligatorie, autoritățile trebuie să încerce toate celelalte modalități pentru a convinge oamenii să se imunizeze împotriva COVID-19. OMS a decis! Când va deveni vaccinarea obligatorie Declarația vine, după ce mai multe țări europene au decis să îi sancționeze cu amenzi pe cei nu se vaccinează în perioada următoare. „Măsurile privind obligativitatea vaccinării sunt o ultimă soluție absolută și…

Read More

Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică jr., a vorbit de curând, în direct la TV, despre Mihaela Rădulescu, una dintre fostele partenere de viață a soțului ei. Artistul și jurata de la „Masked Singer” au divorțat 1999.  În 1994, Ștefan Bănică jr se căsătorea cu Mihaela Rădulescu. Mariajul lor a durat 5 ani, iar la vremea respectivă se specula că motivul divorțului ar fi fost infidelitatea artistului. Ce a zis Lavinia Pîrva despre Mihaela Rădulescu, în direct la TV Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV, Lavinia Pîrva a fost întrebată de prezentatorul TV ce părere are…

Read More

Care este, de fapt, relația dintre Vlad Gherman și Oana Moșneagu. Actrița din serialul „Adela” a vorbit, în premieră, despre conexiunea specială pe care o are cu al ei coleg de platou despre care are se spus numai cuvinte de laudă.  În luna februarie a acestui an, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman s-au despărțit. Dar, faptul că actorul s-a apropiat foarte tare de Oana Moșneagu a dat tututor de gândit. De atunci, fanii lor se întreabă dacă între ei este mai mult decât o relație de prietenie. Care este, de fapt, relația dintre Vlad Gherman și Oana Moșneagu. Actrița vorbește…

Read More

În ultimii ani, starea de sănătate a Mioarei Roman s-a degradat considerabil. Mama Oanei Roman se află acum internată într-un centru de îngrijiri special pentru nevoile sale. De curând, Oana Roman, a fost să își viziteze mama și a vorbit, pe rețelele de socializare despre starea de sănătate a Mioarei Roman. Adevărul despre starea de sănătate a Mioarei Roman. Cum se simte fosta soție a lui Petre Roman Referindu-se la starea de sănătate a Mioarei Roman, Oana le-a povestit fanilor că în ultima perioadă nu și-a văzut foarte des mama, dar zilele trecut fost în vizită pentru că îi era…

Read More

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus, marți, după prelungirea stării de alertă, măsuri de relaxare de Sărbători. Iată ce a anunțat Raed Arafat despre intrarea în mall.  Acestea vizează intrarea în mall, purtarea măștii în spațiile deschise și petrecerile din cluburi  de sărbători. În prezent, la nivel național, mai există un singur județ care se află în scenariul galben. Este vorba despre Arad. Restul țării este în scenariul verde. Cum poți intra în mall, de Sărbători: Raed Arafat a făcut anunțul CNSU a adoptat hotărârea 112 prin care se propune prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de…

Read More

Povestea mamei pe care oamenii o rugau să își omoare copilul. Natalie Weaver este o femeie din Statele Unite ale Americii care a trecut printr-un coșmar greu de imaginat. Fiica ei, Sofia, care a murit anul acesta, suferea de mai multe malformații și, din această cauză, oamenii au sfătuit-o să își omoare fiica. Atunci când a venit pe lume, Sofia suferea de  Sindromul Rett (o maladie neurologică ale cărei manifestări sunt apariția tremorului, convulsii puternice, dificultăți în respirație, incapacitatea de a vorbi sau de a se deplasa), diabet de tip 1, deformări ale membrelor și cavității bucale, precum și cu…

Read More

Elena Udrea a publicat, cu ocazia sărbătorii de Moș Nicolae, o imagine inedită cu fiica ei. Eva Maria are trei ani și este absolut superbă. Micuța a primit multe cadouri din partea părinților ei. Astăzi, de Moș Nicolae, toți copiii au primit cadouri în ghetuțe. Printre ei se află și Eva Maria, fiica fostei blonde de la Cotroceni, Elena Udrea, Eva Maria, în vârstă de trei ani. Elena Udrea, imagine de colecție cu fiica sa. Eva Maria a crescut Așa cum tradiția o impune, în ghetuțele Evei Maria, Elena Udrea a pus multe dulciuri, fructe, ouă cu surprize, dar și…

Read More

Pilotul unui avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze de urgență pe o autostradă din Germania. La puțin timp după ce a ajuns pe carosabil, a fost lovit de un șofer de tir român, care nu a mai apucat să frâneze. Polițiștii de la secția de poliție din Waldfischbach-Burgalben a primit, în jurul orei 12.00, un apel care spunea că un tir și un avion au fost implicate într-un accident pe autostradă. Un șofer român intrat cu tirul într-un avion. Cum s-a petrecut accidentul Se pare că motorul avionului cedase în timpul unui zbor din Franța spre Saxonia…

Read More

De ce nu vrea Sorana, fosta membră a trupei ASIA, să devină mamă. Artista a vorbit, într-un interviu recent, despre planurile pe care le are cu iubitul ei, Cosmin, și posibilitatea de a deveni părinți. Simpatica Sorana are 38 de ani și spune că, deși alte vedete la vârsta ei au mai mulții copii, ea nu se grăbește să devină mama, deși familia o cam…presează. De ce nu vrea Sorana, fosta membră a trupei ASIA, să devină mamă. Vedeta se teme de lumea în care trăim Sorana, fosta membră a trupei ASIA, mărturisește că este sigură de faptul că ar…

Read More

Liviu Dragnea și Irina, iubita lui cu 30 de ani mai tânără, s-au despărțit. În urmă cu doar câteva zile, fostul lider PSD și-a făcut bagajele și a părăsit căminul conjugal unde se mutase alături de ea, după ce a fost eliberat din închisoare, în vara acestui an. De vina ar fi gelozia. Politicianul aflase de o presupusă relație a Irinei cu fostul ei iubit și nu a mai putut face față presiunii așa că a lăsat-o pe tânăra lui iubită cu „ochii în soare”.  Până în prezent, iubita lui Liviu Dragnea nu a confirmat relația extraconjugală de care este…

Read More

Mihai Mărgineanu, adică Ardiles în serialul „Las Fierbinți” de la ProTV, a vorbit soția lui, dezvăluind cum a cunoscut-o și ce s-a întâmplat la nuntă. Artistul a căror cântece cu siguranță și tu le-ai fredonat măcar o dată are o poveste de viață foarte interesantă. Mihai Mărgineanu spune că nu s-a considerat niciodată talentat, dar sutele de concerte cu sala plină îl contrazic. 1. Povestea de dragoste a lui Mihai Mărgineanu s0ția lui a început în adolescență Revenind la cum și-a cunoscut Ardiles, adică Mihai Mărgineanu soția, vedeta de la ProTV a povestit că Andreea locuia în același bloc cu…

Read More