Autor: Theodora Sutiu

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

În ediția din această seară de la „Survivor”, Faimoșii au câștigat prima lor probă de imunitate așa că Războinicii s-au văzut nevoiți să propună pentru eliminare trei dintre coechipieri.  Acesta este primul Consiliu la care Războinicii de la „Survivor”, la capătul căruia, trei concurenți au fost propuși să părăsească concursul care se desfășoară în Republica Dominicană. Ei sunt cei trei Războinici care au fost nominalizați în primul Consiliu, de la „Survivor” Așadar, la Consiliu, Ana Dobrovie a fost cea care a luat cele mai multe voturi din partea echipei. Atunci când a fost întrebată, Războinica a declarat că nu o…

Read More

O lună au avut de așteptat Faimoșii de la „Survivor” să câștige prima lor probă de imunitate. În premieră, Războinicii sunt nevoiți în această seară să nominalizeze trei concurenți pentru eliminare.  După o luptă crâncenă pe un traseu complicat, care s-a desfășurat la început pe un soare torid și apoi în ploaie, Faimoșii au reușit să îi învingă pe Războinici la ștafetă, cu scorul de 10-9. Bucurie mare la „Survivor”. Cine a câștigat proba de imunitate Până la 9-9 atât Faimoșii cât și Războinicii au avut parcursul la fel de bun. Dar, la ștafetă, echipa a reușit, în premieră, să…

Read More

Conflictele din echipa Faimoșilor de la „Survivor” au continuat și în ediția din această seară. Emil Rengle a avut mai multe lucruri să le reproșeze colegilor săi de echipă, Cătălin Zmărăndescu și Elena Chiriac. După ce i-au auzit prima dată la un Consiliu vorbind, Faimoșii s-au bucurat că în tabăra Războinicilor există conflicte, fără să se gândească la faptul că nici echipa lor nu a scăpat de intrigi. Nou conflict între Faimoși la „Survivor”. Emil Rengle îi atacă pe Elena Chiriac și Zmărăndescu Așa cum s-a întâmplat și în alte ediții, Emil Rengle l-a atacat pe Cătălin Zmărăndescu, reprorșându-i modul…

Read More

Chiar înainte de începerea jocului pentru imunitate din această seară de la Survivor, prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel a făcut un anunț important care le-a vizat atât pe Faimoși cât și pe Războinici. Deși au „scăpat” de coechipierii accidentați sau slabi, care i-au tras până acum înapoi la toate probele, Faimoșii au încă probleme. Nici Războincii nu au fost scutiți. Cine cei doi sunt concurenții de la „Survivor” care nu au primit acceptul medicului pentru a concurat Concret, Emil Rengle, de la Faimoși, și Ștefania Ștefan, de la Războinici, nu pot concura astăzi pe traseul complicat de la „Survivor”. Proba de…

Read More

Laura Giurcanu și TJ Miles de la „Survivor” s-au remarcat, încă de la începutul show-ului care se desfășoară în Republica Dominicană. Cei doi Faimoși sunt din ce în ce mai apropiați pe zi ce trece, iar acest lucru este vizibil cu ochiul liber. Încă din prima săptămână, Laura Giurcanu și TJ Miles îi dădeau de bănuit Andreei Tonciu, după ce au petrecut singuri câteva ore bune doar ei, la început ediției din această seară, Faimoșii au fost filmați într-o ipostază inedită. Laura Giurcanu și TJ Miles de la „Survivor”, filmați atunci când nu se așteptau Deși la consiliul de duminică…

Read More

Faptul că unii dintre fanii „Survivor” pot vedea, cu o zi înainte pe Voyo, edițiile emisiunii cu o zi înainte să fie difuzate pe micile ecrane, a creat luni dimineață un întreg scandal în mediul online.  Duminică seară, pe platforma Voyo a fost publicat în avans episodul de la „Survivor” care urmează să ruleze în această seară. Și, așa cum era de așteptat, pe internet au apărut, având în vedere că urmează o ediție cu probă de imunitate, numele tribului care va câștiga pe traseu, dar și numele celor trei concurenți care vor fi propuși pentru eliminare. Apariția acestor infomații…

Read More

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a dat mai multe detalii, duminică, despre sfârșitul pandemie de COVID-19, în România. Alexandru Rafila susține despre pandemia de COVD-19 de la noi din țară că, cel mai probabil, începând din primăvară, lucrurile ar putea reveni aproape la normalitate. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 16.959 de cazuri noi de COVID-19, conform bilanțului provizoriu furnizat de autorități. De asemenea, au fost raportate 81 de decese. Alexandru Rafila anunță sfârșitul pandemiei de COVID-19 Iată care sunt, totuși, schimbările despre care Ministrul Sănătății spune vor deveni posibile din luna aprilie a anului acesta. „Am uniformizat aceste…

Read More

Sore are o relație cu Mircea Julean de nouă ani și, deși au un copil împreună, nu s-au căsătorit până acum. De curând, artista a dezvăluit care este motivul acestei decizii luată de comun acord. Cântăreața Sore susține că a simțit încă de la prima întâlnire că între ea și iubitul ei există o legătură specială din punct de vedere sentimental. De atunci a trecut aproape un deceniu și cei doi parteneri se iubesc la fel de mult ca în prima zi. De ce a ales Sore să nu se mărite cu tatăl fetiței sale, deși sunt împreună de nouă…

Read More

Lata Mangeshkar, una dintre cele mai iubite artiste din India, a murit, la vârsta de 92 de ani. Momentan, cauza oficială a  decesului nu a fost făcută publică de către familia celebrei artiste de la Bollywood. Considerată o legendă în India, Lata Mangeshkar a fost supranumită „privighetoarea de la Bollywood”, grație vocii extraodinare care a ajutat-o să facă istorie. Autoritățile au declarat două zile de doliu național. Lata Mangeshkar, „privighetoarea de la Bollywood”, a murit de COVID-19 Deși nimeni nu a confirmat până acum cauza decesului se știe faptul că Lata Mangeshkar a ajuns la spital pe 11 ianuarie bolnavă…

Read More

De când Iurie Darie a murit, Anca Pandrea nu își găsește liniștea deloc. Are probleme grave de sănătate și refuză să părăsească locuința, fapt care i-a îngrijorat foarte tare pe apropiații actriței foarte tare. Având în vedere că are probleme de sănătate grave, mai ales la plămâni, Anca Pandrea refuză să iasă din casă pentru că se teme să nu răcească sau să iar, încă o dată, COVID-19. De ce nu acceptă Anca Pandrea să iasă din casă, deși e bolnavă Celebra actriță este foarte atentă la sănătatea ei și ascultă cu strictețe sfaturile medicilor. Mai ales că în urmă…

Read More

Șoferul de 30 de ani care ar fi provocat accidentul cu șapte morți de lângă Iași, Radu Andrei, a fost condus pe ultimul drum de familie și prieteni, sâmbătă, la Dumești. Accidentul cu șapte morți s-a produs pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din România, Drumul Naţional 28, Iași-Târgu Frumos. Radu Andrei ar fi pierdut controlul camionului pe care îl conducea într-o curbă, a acroşat o ambulanţă şi a lovit o dubă în care se aflau şase muncitori. Mărturia dureroasă a Alexandrei, iubita șoferului mort în accidentul din Iași În această groaznică zi, iubita șoferului a transmis un mesaj…

Read More

Mark Zuckerberg, șeful de la Facebook, a lansat un avertisment care îi vizează pe toți utilizatorii rețelei sociale care folosesc Messenger și Whatsapp și obișnuiesc să facă capturi de ecran din conversațiile de pe chat. În ultimele zile, Facebook și Whatsapp au fost actualizate așa că Mark Zuckerberg îi sfătuiește pe utilizatorii să se ferească de una dintre cele mai noi funcții. Mark Zuckerberg îi avertizează pe cei care folosesc Messenger să evite capturile de ecran la conversaţii Șeful de la Facebook spune că utilizatorii vor fi notificați în momentul în care cineva face o captură foto la conversația lor.…

Read More