Autor: Theodora Sutiu

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

Controversatul război de invazie pe care Rusia l-a demarat în Ucraina a împărțit țara lui Vladimir Putin în două tabere. Conflictul a fost aplaudat de unii și condamnat în același timp de alții. Printre cei care în condamnă pe Vladimir Putin pentru războiul din Ucraina se numără și Mihail Hodorkovski, un fost oligarch rus, în trecut prieten cu președintele rus, care însă acum locuiește la Londra și este, în prezent, unul dintre cei mai mari contestatari ai acestuia. Ce crede Mihail Hodorkovski despre eliminarea lui Vladimir Putin Mihail Hodorkovski a declarat recent, pentru France 24, că Vladimir Putin vrea să…

Read More

Baba Vanga, clarvăzătoarea de origine bulgară care a prezis, înainte să moară, deznodământul războiului de invazie pe care Rusia l-a început, în urmă cu aproape trei săptămâni în Ucraina.  Informația a fost dezvăluită de site-ul abnews.ru, un site recomandat de agenția de stat RIA Novosti. Fără să dea mai multe detalii, sursa menționată susține că Baba Vanga a știut despre acest conflict, ba mai mult a precizat și anul în care acesta va lua sfârșit. Când spune Baba Vanga că se va termina războiul dintre Rusia și Ucraina Astfel, potrivit site-ului de propagandă rusească, Baba Vanga ar fi prezis că…

Read More

Alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare de la Cernobîl a fost restabilită, după ce, în cursul zilei de joi Agenția Internațională pentru Energie Atomică anunța că a pierdut contactul cu aceasta din cauza unei întreruperi de curent la instalație.  Ministerul Energiei Atomice din Ucraina a informat că în prezent sistemele de răcire funcționează în mod normal, fără a fi nevoie de energie de rezervă. „Datorită eforturilor incredibile ale specialiştilor Ukrenergo, inginerii noştri nucleari şi electricienii noştri au reuşit să restabilească alimentarea cu electricitate a centralei de la Cernobîl, aflată sub controlul ocupanţilor ruşi”, a afirmat ministrul Herman Haluşcenko. „Acum,…

Read More

Războiul de invazie al Rusiei din Ucraina i-a afectat și pe oamenii de afaceri cu origini în țara lui Vladimir Putin. Printre cei mai „loviți” de sancțiunile impuse de marile puteri ale Europei este celebrul Roman Abramovich.  În acest moment, Roman Abramovich, în vârstă de 55 de ani, se confruntă cu mari probleme financiare. El se află pe lista celor șapte oligarhi ruși sancționați de guvernul din Marea Britanie. Unde și-a mutat Roman Abramovich iahtul de 500 de milioane de euro Concret, autoritățile de la Londra i-au înghețat toate activele. Acum Roman Abramovich se teme că represariile englezilor ar putea…

Read More

Un jurnalist fost colaborator al celebrei publicații americane New York Times pe nume Brent Renaud a fost asasinat de forțele ruse, în apropierea orașului Kiev. Soldații lui Vladimir Putin au deschis focul asupra mașinii în care se afla omorându-l pe jurnalist a confirmat șeful poliției din regiunea Irpin, locul unde Brent Renaud se afla alături de un coleg care a fost și el rănit, pentru a filma evacuarea civililor ucraineni. Brent Renaud, un fost jurnalist de la New York Times, a fost ucis în Ucraina Brent Renaud avea 51 de ani și o experiență vastă în mass-media. El primise foarte…

Read More

În horoscop, există mai multe zodii care nu au scrupule atunci când vine vorba despre bunurile altora. Fiecare că este vorba de haine, bani, sau alte lucruri valoroase, este foarte posibil să nu le primiți înapoi.  Dintre toate zodiile horoscopului, atunci când vine vorba de nesimțire, una se evidențiază dintre toate. Lor nici măcar țigări nu trebuie să le dați pentru că atunci când veți avea și voi nevoie, ei nu se vor recompensa niciodată. Care este zodia de te lasă fără țigări. Trebuie să ai mare grijă cu ei Ei bine, zodia care te poate lăsa fără țigări, pentru…

Read More

Cea mai puternică rugăciune care te scapă de dușmani. Cel puțin o dată în viață, mulți dintre noi s-au simțit amenințați de către cineva fiecare că a fost vorba despre un prieten devenit devenit între timp dușman, sau o rudă răuvoitoare.  Totuși, în urmă cu extrem de mult timp, teologii au creat cea mai puternică rugăciune care te scapă de dușmani. Dacă o rostești, mai spun preoții, Dumnezeu te va ține departe de tot răul care se adună în jurul tău. Cea mai puternică rugăciune care te scapă de dușmani. Așa vei avea liniște Atunci când simți că oamenii din…

Read More

Supă studențească, ieftină și delicioasă. Cei mai mulți dintre noi am fost studenți și cu siguranță ne amintim că în acea perioadă banii erau puțini și, atunci când venea vorba despre mâncare, trebuia să ne descurcăm cu puțin. Așa cum vă spunea, supa studențească este foarte ușor de preparat, nu ai nevoie de foarte multe ingrediente să o gătești și este atât de bună la gust încât toți membrii familiei tale. Se prepară în doar 45 de minute. Supă studențeacă. Ingrediente o conserva naut – 400 g 100 ml ulei de masline 2 cepe 1 morcov o bucatica telina un…

Read More

Darius Mabda are 13 ani, iubește să danseze, și a venit pe scena de la „Românii au talent” să își arate talentul în fața celor patru jurați, Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și pe telespectatori. Adolescentul, dansator profesionist, chiar dacă are doar 13 ani,  a prezentat la „Românii au Talent”, a executat un dans contemporan perfect , executat pe o coregrafie făcută de el. Cine este Darius Mabda, puștiul-minune care a primit Golden Buzz de la Mihai Bobonete. A muncit un an pentru momentul de la „Românii au talent” Dintre toți, Darius Mabda l-a impresionat cel…

Read More

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Reghecampf, a decis să spună adevărul despre relația pe care o are în prezent cu fiul lui, Bebeto, în vârstă de 13 ani.  Laurențiu Reghecampf se află în plin divorț de Anamaria Prodan și în presă s-a tot scris, în ultima vreme, că adolescentul ar fi certat cu tatăl său, pe care l-ar învinui că este de vină pentru separarea de mama lui. Ce relație are Bebeto cu Laurențiu Reghecampf, în plin divorț Dar, se pare că adevărul este cu totul altul, sau cel puțin așa susține Laurențiu Reghecampf. Tehnicianul susține că relația…

Read More

Bancul zilei. Fară niciun fel de legătură cu războiul din Ucraina, bancurile cu ruși sunt fost mereu amuzante, mai ales dacă au legătură cu relațiile Rusiei cu principalii lor rivali, americanii. Primul banc de astăzi, duminică, 13 martie, spune povestea unui spion american care se duc în Rusia pentru a obține informații valoroase despre „dușmanul de moarte al Rusiei”. Bancul zilei / Ce pățește un spion american în Rusia Spionul ajunge, după ce a avut grijă să învețe limba la perfecție, în Rusia, dar odată ajuns acolo are parte de o surpriză la care, cel mai probabil, nimeni nu se…

Read More

Cel mai rușinos secret al lui Vladimir Putin a ieșit la iveală. Serghei Jirnov, un fost spion rus, coleg al președintelui rus la academia de contra-spionaj, a făcut mai multe dezvăluiri incredibile despre liderul de la Kremlin, un personaj despre care nu se știu foarte multe lucruri.  Fost agent KGB, Serghei Jirnov, care s-a refugiat în Franța încă de la începutul anilor `90, dezvăluie, într-un interviu pentru Le Figaro, cel mai mare secret al lui Vladimir Putin. Nimeni nu a știut până acum. Care este, de fapt, cel mai rușinos secret al lui Vladimir Putin Liderul de la Kremlin ar fi…

Read More