Autor: Mihaela Lucia

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și-au spus adio acum aproximativ un an, uimindu-și fanii cu declarațiile lor surprinzătoare la acea vreme. Timpul a trecut și se pare că despărțirea lor a ajuns să fie pentru ei doar un alt pas de urmat spre împlinire. În ciuda faptului că fanii celor doi au fost de părere că situația sentimentală dintre ei se va remedia, iată că acum ambii și-au găsit alți parteneri și pare că sunt foarte fericiți acum. Cristina Ciobănașu a fost prima care și-a refăcut viața, iar după câteva luni iată că a venit și rândul lui Vlad Gherman.…

Read More

Mari Constantin se numără printre cele mai frumoase și talentate interprete de muzică populară de la noi din țară. Invitată în cadrul unei emisiuni, artista a vorbit despre un subiect controversat, care a stârnit o mulțime de reacții în rândul fanilor. Mai exact, blondina a recunoscut care sunt bărbații din lumea publică care i-au făcut diferite avansuri de-a lungul timpului. Alături de Maria Cârneci, Maria Constantin a intrat în jocul lui Teo și a lui Bursucu. Distracția a fost în toi în emisiunea lui Teo, iar dezvăluirile pe care le-a făcut artista au fost fix pe placul publicului. Ce bărbați…

Read More

Vedetele de la noi din țară apelează din ce în ce mai des la medicul estetician pentru a-și îndeplini orice moft. Nu mai  niciun secret pentru nimeni că divele de la noi au plecat de jos și că au avut un drum lung de parcurs până să arate așa cum sunt acum. Unul dintre exemple este chiar Anda Adam. Artista arată total diferit față de perioada în care se lansa pe piața muzicală, iar imaginile vorbesc de la sine. Anda Adam este o femeie asumată și de fiecare dată a recunoscut că are operații estetice. La fel ca multe vedete…

Read More

În cadrul unui podcast, Andreea Antonescu a vorbit despre motivul care a determinat-o să pozeze goală într-o revistă pentru adulți. A povestit inclusiv despre perioada în care în scara blocului în care locuiau părinții ei au fost lipite poze cu ea fără haine. Andreea Antonescu se numără și ea printre frumoasele vedete de la noi din țară care au pozat în revistele pentru adulți. Acest lucru s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, însă se pare că a făcut-o motivată de un singur lucru. Andreea Antonescu, motivul pentru care a pozat în revistele pentru adulți Andreea Antonescu nu a fost…

Read More

Anamaria Prodan nu mai este la prima tinerețe, însă se mândrește cu un trup tras prin inel. Sexy impresara are din plin cu ce se lăuda. Cu toate că este încă femeie căsătorită, doar în acte, ce-i drept, sexy impresara se fotografiază în cele mai sexy ipostaze. Ultima fotografie pe care vedeta a postat-o în mediul online a făcut cu adevărat ravagii în rândul fanilor. Anamaria Prodan dă clasă puștoaicelor de 20 de ani cu felul în care arată. Nu are deloc inhibiții și se fotografiază în cele mai sexy costume de baie. Anamaria Prodan, o nouă apariție incendiară Anamaria…

Read More

Balanță Îți vor trece pe la urechi multe zvonuri astăzi. Nu au nicio legătură cu realitatea, așa că nu le băga în seamă. Astăzi este o zi benefică pentru întâlniri cu prietenii sau cu familia. Veți avea câteva bătăi de cap la locul de muncă. Există posibilitatea să nu reușiți să terminați astăzi ceea ce aveți în plan. Nu este cazul nici să vă îngrijorați, nici să vă învinovățiți, pentru că lucrurile se vor rezolva mai devreme sau mai târziu. Tot ceea ce trebuie să faceți este să aveți mai multă răbdare și mai multă încredere în forțele proprii. O…

Read More

Rac Oamenii dragi ție au nevoie de sprijinul tău astăzi. Nu neglija dorințele celor mai importante persoane din viața ta. Ajută cât de mult poți astăzi, chiar dacă acest lucru ar însemna să anulezi programarea la coafor sau mersul la film. La locul de muncă vei avea mai multe provocări, însă aceasta este o oportunitate formidabilă pentru a te remarca, pentru a-ți pune la încercare abilitățile și imaginația. În perioada următoare vei avea parte de liniște sufletească și te vei bucura de multe laude pe care le vei primi de la familie, dar și de la colegii de la locul…

Read More

Berbec Este o zi numai bună pentru relaxare, recreere și planificarea noilor obiective pentru săptămâna care va urma. Este benefic pentru astăzi să faci o analiză asupra relației tale de iubire. Ce te deranjează? Ce ai vrea să îmbunătățești? Cum ai vrea să arate viața ta de acum înainte în relația de cuplu? Răspunde-ți sincer la aceste întrebări și ulterior fă tot posibilul să obții și rezultatele pe care ți le dorești. Este momentul să acționezi și să simți mai mult. Este atât în favoarea ta, cât și în favoarea celor din jurul tău. În ceea ce privește banii, este…

Read More

Capricorn Ar trebui să păstrezi distanța față de persoanele care nu te ajută cu nimic să evoluezi. Tinzi să crezi că succesul este imediat după colț, însă, în realitate, nu este deloc așa. Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci astăzi pentru tine este să privești cu mai multă responsabilitate întregul tău proces de evoluție. Chiar dacă drumul ți se va părea greu, cel mai important lucru este să rămâi constant și focusat. Ar trebui, de asemenea, să ai mai multă grijă la sănătatea ta și să aspiri, mai degrabă, spre un corp sănătos și nu care să…

Read More

Florin Piersic împlinește astăzi 86 de ani. Marele actor își va sărbători ziua de naștere într-un mod inedit, va pleca într-un loc unde va petrece câteva zile. Astăzi este  zi mare pentru toți cei care iubesc industria filmului românesc. Florin Piersic și-a obișnuit toți fanii ca, până acum, să facă un adevărat spectacol din ziua sa de naștere. Ziua de 27 ianuarie îl găsea de fiecare dată pe scenă, înconjurat de multă lume care îl iubește și apreciază. De data aceasta, însă, actorul va proceda total diferit. Florin Piersic împlinește 86 de ani Florin Piersic a ales ca sărbătorirea a…

Read More

Andreea Bălan a avut o perioadă plină de vacanțe care mai de care mai frumoase. Artista s-a relaxat, și-a reîncărcat bateriile și este din nou pregătită să-și reia programul normal. A fost prima dată în Dubai alături de cele două fiice ale sale pe care le are împreună cu George Burcea, iar următoarea destinație pentru artistă a fost Mexic, însă de data aceasta de una singură. În cadrul unei emisiuni, frumoasa cântăreață a vorbit despre cât de mult s-a distrat în vacanță, dar și despre bucuria pe care cele mici au avut-o în momentul în care și-au revăzut mama. Andreea…

Read More

Loredana Chivu își uimește de fiecare dată fanii cu aparițiile sale super sexy. Blondina se fotografiază în cele mai inedite ipostaze. Lipsită de inhibiții ca de obicei, a făcut ravagii pe rețelele de socializare cu o imagine în care apare goală, direct în cadă. Loredana Chivu este una dintre cele mai tunate vedete de la noi din țară. Și-a început anul 2022 cum nu se poate mai bine, cu o vacanță într-un hotel de lux din Predeal. Peisajul este de-a dreptul mirific, așa că Loredana Chivu le-a arătat tuturor fanilor ei cât de frumoasă este locul în care a ajuns…

Read More