Autor: Mihaela-Ionela Cazacu

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

Greu nu este doar pentru cei care sunt plecați în alte țări, ci și pentru cei care îi așteaptă acasă. Extrem de multe persoane iau decizia de a pleca la muncă în alte țări, însă nu este deloc ușor.  Familia și cei dragi îi așteaptă cât mai repede acasă și se roagă pentru bunăstarea lor. Există astfel o rugăciune care te va ajuta să atragi doar binele pentru cei care sunt plecați în străinătate. Cea mai puternică rugăciune pentru cei plecați peste hotare „Sfinților Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, cu grăbire alergăm către voi. Care…

Read More

Bancurile cu Bulă sunt interminabile. De-a lungul anilor, Bulă a devenit subiectul principal al unora dintre cele mai bune glume. Acest personaj buclucaș face ce face și tot reușește să aducă zâmbetul pe buzele cititorilor. Indiferent de situație sau de context, un banc bun la momentul potrivit este tot ceea ce contează.  Umorul este prietenul cel mai bun al omului. Reușește mereu să te ajute să depășești orice situație, cu zâmbetul pe buze. În bancul zilei de astăzi, vom observa cum Bulișor alege să își urmărească fratele mai mare, care se pregătea pentru o întâlnire cu iubita lui. Planul lui…

Read More

Sexy impresara pare că a trecut peste episoadele neplăcute dintre ea și fostul partener de viață, Laurențiu Reghecampf. Vedeta iubește și este iubită, și nu se ferește să își exprime sentimentele.  Pe Instagram, Anamaria Prodan a postat o fotografie cu un buchet imens enorm. Fanii au fost curioși să afle cât mai multe informații despre bărbatul din viața Anamariei Prodan. Anamaria Prodan, primele declarații despre bărbatul care i-a dăruit un buchet imens de trandafiri Impresara este în al nouălea cer. Viața ei este din ce în ce mai frumoasă și împărtășește cu fanii ei fiecare bucurie din viața sa. Mai…

Read More

Moartea rapperului Nosfe a survenit neașteptat și o lume întreagă îl plânge pe artist. La doar 37 de ani, acesta s-a stins din viață. Mădălina Crețan, soția sa, a fost cea care l-a găsit căzut la pământ.  Moartea lui Nosfe a fost un șoc și ideea că nu se mai află în această lume este greu de acceptat. La scurt timp după deces, soția rapperului a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. Soția lui Nosfe, mesaj dureros de adio Pa pagina sa de Instagram, Mădălina Crețan a postat o fotografie pe InstaStory, în care apare soțul ei. De asemenea,…

Read More

Fiecare dintre noi avem persoane dragi care au plecat dintre noi. Fie că vorbim despre un deces survenit în mod neașteptat sau nu, noi, familia, obișnuim să ne rugăm pentru sufletul lor.  Există o rugăciune special destinată sufletelor celor adormiți. Rostiți-o pentru persoanele dragi care nu mai sunt printre voi, pentru liniște și iertarea păcatelor. Cea mai puternică rugăciune pentru sufletul celor adormiți O, Preasfântă Doamnă, de Dumnezeu Născătoare, către tine, Preacurată, năzuim. Tu eşti cetate tare şi mijlocitoarea şi acoperământul tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţă şi nădejde, ceea ce eşti preabinecuvântată. Rugămu-te, ascultă rugăciunea nevrednicilor robilor…

Read More

Tarta cu mere are o istorie de ani de zile. Este una dintre cele mai populare rețete americane, iar acum poate fi pregătită și în varianta vegană. Acest desert este potrivit pentru ocaziile speciale sau pur și simplu pentru pofta de ceva dulce.  Dacă vrei să pregătești ceva rapid și gustos, rețeta zilei este cu siguranță una dintre opțiuni. Plăcinta americană cu mere este ușor de pregătit. Nu necesită foarte mult timp, iar în bucătărie probabil ai deja o parte din ingrediente. Iată cât de simplu este să prepari o plăcintă americană cu mere Ingredientele de care ai nevoie:  1…

Read More

Modul în care îți începi ziua este influențat și de gradul de pozitivitate sau de negativitate a conținutul pe care îl accesezi. Deja oamenii de știință sunt convinși de efectele pozitive ale bancurilor, mai ales în urma cercetărilor pe care le-au făcut. Astfel, dacă dimineața ta începe într-o notă amuzantă și pozitivă, deja ai bifat o victorie în ziua respectivă.  Noi ne-am gândit să contribuim la acest lucru și să îți punem la dispoziție unul dintre cele mai bune bancuri cu vraci. Este vorba despre un bărbat bolnav de ulcer, care află de existența unui vrac bun. Iată care este…

Read More

Pe lângă faptul că bancurile sunt un izvor neîncetat de umor, ele au o altă caracteristică importantă. Este vorba despre morala care poate fi transmisă prin intermediul unei glume. Din acest motiv trebuie să fim atenți la anumite ,,învățături”, pe care chiar și un banc ți le poate oferi. Și ce poate fi mai frumos decât un banc bun, care îți asigură nu doar doza de umor? Ei bine, ți-am pus la dispoziție un banc din acest domeniu.  Atunci când vine vorba de morală, cel mai bine poate fi transmisă prin intermediul unei glume. Din bancul zilei de astăzi, vom…

Read More

Calendarul ortodox al zilei de astăzi aduce în atenția credincioșilor români o importantă sărbătoare. Acest sfânt este sărbătorit anual, în ziua de 17 a lunii octombrie.  Sfântul Proroc Osea este sărbătorit astăzi de credincioșii ortodocși. Iată cine a fost acesta, dar și pentru ce faptă a fost pus la rangul de sfânt. Calendar ortodox astăzi. Sfântul Proroc Osea este sărbătorit de biserică Fiul lui Beyri, Sfântul Proroc Osea a existat cu opt sute de ani înainte de nașterea lui Iisus Hristos. La acea vreme, evreii din Samaria au fost luați în robia asiriană. Osea a fost cel care i-a certat…

Read More

Nimic nu se potrivește cu relaxarea de weekend decât un banc bun, menit să te facă să râzi cu lacrimi. Umorul este cu siguranță cel mai bun prieten al omului și are un rol important. Istoria umorului este plină de nenumărate bancuri din diverse categorii. Însă cu siguranță cel de astăzi îți va devenit preferatul tău.  Pentru astăzi ne-am gândit să îți punem la dispoziție un banc cu Serghei, care merge în vizită la Louvre. Mare este surprinderea acestuia, după ce vede pictura cu Mona Lisa. În acel moment, Serghei ia o decizie pe moment și decide să îl cumpere.…

Read More

Ziua de 11 octombrie 2022 va rămâne în amintirea lui Carmen de la Sălciua și a lui Marian Corcheș ca fiind una specială. În urmă cu doar câteva zile, cei doi îndrăgostiți și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Au luat decizia de a nu a face public evenimentul care doar ce a urmat.  Pentru fani, căsătoria rapidă a artistei cu Marian Corcheș a condus la o serie de întrebări. Mulți au fost curioși să afle motivul pentru care Carmen de la Sălciua nu a anunțat nimic înainte de marele eveniment. Carmen de la Sălciua, primele informații despre nunta care…

Read More

A mai rămas foarte puțin timp până când iarna își va intra în rol. Pe cât de frumos și de mult așteptat este acest anotimp, pe atât de greu de rezistat se rezultă a fi. Mai ales atunci când vorbim despre iernile extrem de grele.  Specialiștii de meteorologie vin în fața românilor cu noi anunțuri. Potrivit primelor informații, semnalmentele nu sunt deloc unele liniștitoare. Iată cum va fi iarna 2022-2023. Meteorologii de la Accu Weather au secificat zonele din Europa care se vor confrunta cu o iarnă grea. Fenomenul ,,La Niña” va influența iarna de anul acesta Potrivit detaliilor oferite…

Read More