Autor: Mihaela-Ionela Cazacu

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

Cel mai mare dar cu care poate fi înzestrată o femeie este acela de a deveni mamă. Cele care au fost binecuvântate cu bucuria de a deveni mame, deja au legat o conexiune cu bebelușul lor, încă nenăscut.  Mamele, cele mai iubitoare și protectoare ființe, au grijă încă de dinainte să se nască de bebelușul lor. Au grijă la alimentație, mediu, dar cel mai important sunt conștiente de puterea Divinității. Se roagă pentru sănătatea lui și pentru o naștere fără nicio problemă. Noi îți punem la dispoziție una dintre cele mai puternice rugăciune, pe care o poți citi și tu,…

Read More

Anul 2010 a culminat cu moartea șocantă a uneia dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală. ,,Fata cu părul de foc”, așa cum i se spunea Mădălinei Manole, ar fi ales să își curme viața, chiar de ziua ei de naștere. În toiul nopții însă, regretata cântăreață a băut o substanță chimică extrem de puternică, ce i-a adus moartea.  După mai bine de 10 ani de la moartea artistei, Petru Mircea, cel  care i-a fost soț a făcut destăinuiri care par rupte de realitate. Bărbatul a povestit recent că soția lui a trăit o copilărie plină de traume și supărări.…

Read More

Clipe de groază pentru Adriana Bahmuțeanu. Frumoasa brunetă ar fi fost agresată de poliție și a cerut un ordin de restricție împotriva bărbatului. Potrivit informațiilor surselor oferite de Acces Direct, agresiunea a venit din partea iubitului grec, Niko Papadopoulos. Adriana Bahmuțeanu ar fi fost văzută astăzi de jurnaliști la Tribunalul Sectorului 5, pentru a cere prelungirea mandatului de restricție.  Vedeta nu a mers singură la Tribunal, pentru că și iubitul grec a fost acolo. Bărbatul a mers însoțit cu 4 martori, care au declarat că i-ar fi dat o palmă brunetei. Aceștia au mai menționat că niciodată nu a fost…

Read More

Cântăreața Seya va deveni mamă pentru prima dată, iar vestea cea mare a oferit-o chiar astăzi fanilor săi. Internauții au fost în culmea fericirii, împărtășind aceleași sentimente cu vedeta lor preferată. Vedeta și iubitul ei s-au despărțit recent, dar au decis să se împace.  La aproximativ o lună de la ultima lor împăcare, și-au promis să nu mai renunțe unul la celălalt. Cei doi au decis că se iubesc suficient, încât să devină părinții unui copil minunat. Cât despre sexul copilului, cântăreața și-ar dori un băiat, iar partenerul ei fetiță. Cuplul a decis că vor face nunta și botezul în…

Read More

Am selectat pentru tine și ți-am pus la dispoziție unul dintre cele mai bune bancuri din categoria celor cu animale. Este vorba despre un urs, care merge prin pădure și pe o foaie are trecute mai multe nume. Este vorba despre cei a căror viață vrea să le-o răpească. Când se întâlnește lupul cu el și aude ce are de gând ursul să facă, se instalează panica. Citește-l până la capăt și cu siguranță vei avea parte de câteva minute bune de râs.  Bancurile sunt una dintre cele mai necesare și mai bune invenții ale oamenilor. Cu scopul de a…

Read More

Destul că sunt atât de multe evenimente negative în întreaga lume, mai ales dacă ne raportăm la ultimii ani din viața noastră. Partea bună însă este că deținem una dintre cele mai bune resurse aducătoare de umor. Bancurile sunt aliatul nostru numărul unu împotriva momentelor pline de tristețe.  Toți avem perioade în viață în care suntem apăsați de problemele și stările pe care le avem. Trebuie însă să nu ne lăsăm conduși de gândurile noastre, atunci când avem o stare plină de negativitate. Tocmai din acest motiv trebuie să ne bucurăm din lucrurile mici. Pentru majoritatea oamenilor, o criză de…

Read More

Banii dau din ce în ce mai multe bătăi de cap. Puțini sau mulți, niciodată nu sunt suficienți. Acesta este motivul pentru care planurile a trei zodii din întreg horosocopul vor fi date peste cap. Nimic din ceea ce și-au programat pentru această vară nu va ieși așa cum își doresc.  O amendă mare sau o investiție urgentă le va goli buzunarele celor născuți în zodiile Berbec, Vărsător și Gemeni. Deși așteaptă cu mare nerăbdare vacanțele pe care le au programate, astrele nu vor ține deloc cu acești nativi. Problemele de natură financiară vor apărea cu scurt timp înainte de…

Read More

Andeea Bălan și buna sa prietenă și colegă de scenă Andreea Antonescu fac parte din unul dintre cele mai urmărite show-uri de televizune. Alături de alte 8 echipe, cele două cântărețe cântărețe au acceptat provocarea de a face parte din proiectul Antena 1.  Fiind plecată din țară, vedeta are câteva persoane de încredere care se ocupă de tot ceea ce nu poate ea. Partea bună este că Andreea Bălan va fi întâmpinată cu o mare surpriză. Șocul de care va avea parte Andreea Bălan, după ce se va termina experiența ,,America Express” Persoana sa de încredere pe care a lăsat-o…

Read More

Andra Măruță este una dintre cele mai de succes cântărețe din țara noastră. Face parte din categoria vedetelor pe care cei de acasă le apreciază și le iubesc. Andra se poate declara o femeie mulțumită. Are o familie minunată și se bucură mereu de prezența celor dragi, ori de câte ori are ocazia.  Cât despre părinții săi, vedeta nu îi expune foarte des pe rețelele de socializare. Rareori postează diverse imagini cu aceștia. De data aceasta, Andra a postat pe Instagram o fotografie cu ea și tatăl ei. Aprecierile și comentariile internauților nu au întârziat să apară. Andra Măruță, imagine…

Read More

Hannelore Ulrich a fost una dintre concurentele sezonului patru al emisiunii ,,Insula Iubirii”. Aceasta s-a înscris la emisiune ca și participantă, alături de Bogdan Ionescu. A fost considerată de cei de acasă ca fiind una dintre cele mai frumoase participante. După ce și-a dat seama că ea și Bogdan nu mai pot forma un cuplu și după ce s-a terminat sezonul, Hannelore și-a văzut de viață în continuare. Și-a schimbat culoarea părului, de la blond la brunet. Se ocupă în continuare de cursurile de dans pe care le predă copiilor. Hannelore, schimbare radicală de look și din ce în ce…

Read More

A strigat după ajutor, însă a fost prea târziu. La doar 25 de ani a dispărut în valurile puternice ale mării. Radu Dinu este tânărul despre care nu se mai știe nimic de trei zile. Este băiatul unui primar din Dolj. Acesta a plecat împreună cu mai mulți prieteni în Grecia, pe plaja Lefkada. Radu nici nu a ajuns bine pe plajă, căci s-a aruncat de îndată în apă, pasionat fiind de sport. Tragedia de duminică a avut loc pe o plajă aflată în apropiere de Lefkada. Locul nu era amenajat pentru turiști și era greu accesibilă. Este a treia…

Read More

Unul dintre cei mai renumiți cântăreți din industria muzicală din România, Connect-R a avut o perioadă de câțiva ani de zile în care a consumat substanțe interzise. S-a remarcat prin talentul său, dar și felul sincer și direct în care a vorbit mereu cu publicul lui.  Invitat în cadrul emisiunii lui Denise Rifai, artistul a primit o întrebare destul de dificilă pentru el. Întrebat de prezentatoare cât timp s-a drogat, Connect-R a oferit un răspuns amplu. A intrat în detalii și a explicat cum a început totul. Connect-R: ,,Îmbinarea unei stări de extaz extraordinară” Înainte de a consuma aceste substanțe,…

Read More